În ciuda unor bombăneli ale președintelui Macron și ale altora, liderii europeni par de acord cu această abordare din ce în ce mai agresivă: la Consiliul de Comerț și Tehnologie SUA-UE, care a avut loc recent, cele două părți au susținut că sunt pe aceeași lungime de undă.

În ultimii patru ani, von der Leyen a lucrat intens pentru a menține Europa aliniată la strategia geopolitică agresivă a Americii, deseori părând să acorde prioritate dorințelor Washingtonului și nu intereselor strategice ale Europei. Nu e de mirare că publicația Politico a numit-o „președinta americană a Europei”, transmite Unherd.

Deloc surprinzător, companiile nemțești sunt în frunte

În ceea ce privește China, von der Leyen a adoptat o linie din ce în ce mai dură, îndemnând Europa să-și „reducă riscul” relației. Șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a spus același lucru, catalogând sprijinul președintelui Xi față de Rusia drept „o încălcare flagrantă” a angajamentelor din ONU.

Bruxelles-ul elaborează, de asemenea, o regulă de guvernanță durabilă, care ar forța companiile europene să se asigure că standardele UE privind drepturile omului și cele sociale se aplică pe tot parcursul lanțului de aprovizionare.

Germania a introdus deja o versiune mai blândă a regulii, care se aplică în prezent unui număr de 150 de companii, deși numărul este programat să crească la 15.000. Dar multe companii europene resping măsurile, susținând că pun o povară excesivă și mai multă birocrație asupra industriei într-un moment de provocări economice uriașe.

Deloc surprinzător, companiile germane sunt în fruntea luptei: China este cel mai mare partener comercial al țării, cu un comerț total, anul trecut, de aproape 300 de miliarde de euro. Puterea economică a Europei a avut deja dificultăți după decuplarea de gazul rusesc și alte mărfuri; cu economia sa în recesiune și o rată a inflației de 7,2%, Germania nu își poate permite să piardă și China. Același lucru se poate spune și pentru UE în ansamblu.

„Nu vom renunța la China”

Faptul că von der Leyen insistă să dea copy paste după strategia americană, în ciuda interdependenței profunde a Blocului cu China, evidențiază modul în care Uniunea Europeană, subordonată relației cu SUA, a devenit acum o amenințare pentru interesele de bază ale Europei.

După cum a remarcat Wolfgang Münchau: „Economia UE nu este construită pentru relații în stilul Războiului Rece, deoarece a devenit prea dependentă de lanțurile globale de aprovizionare. Realitatea de bază a Europei moderne este că nu se poate elibera cu ușurință din relația cu China”.

În acest context, nu e surprinzător faptul că întreprinderile nemțești resping apelul cancelarului Olaf Scholz de a slăbi relația economică a țării cu China. Abandonarea Chinei este „de neconceput” pentru industria germană, a declarat CEO-ul Mercedes, Ola Källenius, comentariile sale făcându-se ecou în toate sălile de consiliu ale țării, de la Siemens la BASF și BMW. „Nu vom renunța la China”, a spus clar directorul financiar al Volkswagen.

Sprijinul vine de la colegii capitaliști din SUA

Deși opinii similare au fost exprimate în Italia și Franța, ceilalți doi mari parteneri comerciali ai Chinei din UE, nu este clar dacă acest lucru se va traduce printr-o schimbare decisivă în politica oficială a Europei față de China.

Deocamdată, majoritatea liderilor naționali și ai UE pare mai interesată să mulțumească cu ce spune instituția americană, decât să se gândească la interesele economice și geopolitice pe termen lung ale Europei. Cu toate acestea, liderii europeni se pot baza pe câțiva aliați puternici din SUA, nu de la Washington, ci din rândul colegilor capitaliști.

În America se pregătește o revoltă similară din cauza decuplării administrației SUA de China. În ciuda destrămării relațiilor sino-americane la nivel politic, câțiva directori generali americani au continuat să viziteze China. În timp ce șefii J.P. Morgan, Starbucks, GM și Apple au vizitat China în martie, vizita lui Elon Musk, care a avut loc săptămâna trecută, a provocat, în mod previzibil, cea mai mare undă de șoc. Așa a apărut întrebarea: dacă politica externă SUA-Occident nu mai servește intereselor marilor afaceri, căror interese servește?

Complexul militar-industrial urmează și el o logică capitalistă: războiul, sau doar pregătirea constantă pentru război, este un lucru bun pentru afaceri. Dar, în cele din urmă, este mai mult decât profit: este vorba despre asigurarea reproducerii clasei militare, care se extinde cu mult dincolo de marile companii de apărare pentru a include civili din agențiile guvernamentale legate de apărare, grupuri de reflecție, mediu academic și multe altele.

În fața supremației Chinei, corporațiile nu au nimic de pierdut

Este tot mai clar acum că vechea clasă a capitaliștilor nu pare dispusă să cadă, fără luptă. Într-adevăr, ne aflăm în pragul unei noi lupte istorice de clasă: proprietarii mijloacelor de producție împotriva proprietarilor mijloacelor de distrugere.

Oricine va câștiga, natura particulară a acestui conflict nu trebuie subestimată: cea mai mare rezistență în fața noului Război Rece nu vine din partea mișcărilor pacifiste, ci din sălile de consiliu ale corporațiilor occidentale. În fața supremației Chinei, corporațiile nu au nimic de pierdut, poate doar lanțurile lor.