Cea mai mare competiţie pentru companii din Europa, B2Run, se desfăşoară duminică, la Bucureşti, în Parcul Tineretului.
Pentru a doua oară la rand, Crosul Companiilor B2Run Powered by 7card adună la start angajaţii companiilor din Bucureşti, într-o acţiune care le accentuează spiritul de echipă şi îi motivează pentru activităţi de grup. Așadar, peste 1.000 de alergători, din peste 80 de companii, participă la ediţia din acest an, individual sau în echipe, un număr de două ori mai mare faţă de anul trecut. Participanţii vor urma un traseu de şase kilometri în Parcului Tineretului, iar primii trei clasați la toate probele vor fi premiați cu abonamente 7card, pantofi de alergare, ceasuri şi vouchere pentru echipamente sportive.
Căpitanul celei mai numeroase echipe are şansa să se califice la marea finală B2Run, care se desfăşoară în septembrie la Koln. În cadrul competiţiei vor premiaţi și suporterii, pentru cea mai gălăgioasă galerie, dar şi pentru cea mai creativă galerie. „B2Run e ocazia îmbunătăţirii spiritului de echipă al participanţilor şi a distracţiei cu colegii de serviciu. Şi în acest an, companiile partenere participante atât la Bucureşti, cât şi la Iaşi, unde B2RUN a avut loc în luna mai, dar şi la Cluj-Napoca, unde se va desfăşura în luna septembrie, promovează, alături de noi, stilul de viaţă cât mai activ şi sănătos al angajaţilor”, a declarat Andrei Crețu, co-fondator 7card.
Crosul B2Run este unul deja cu tradiţie în Germania, Franţa, Elveţia şi Portugalia, iar în România au avut loc trei ediții, în București, Cluj-Napoca și Iași.
Evenimentele B2Run sunt organizate de agenţia de marketing sportiv Kick Off Events, care a preluat licenţa de la Infront Sports & Media, lider internațional în marketing sportiv. 7card, prezent în 35 oraşe din România, a depăşit în luna iunie cifra de 24.000 de abonaţi activi, care provin din peste 850 de companii din IT&C, producţie, sistemul bancar şi financiar, telecom, retail, servicii, sectorul public, engineering, consultanţă, BPO, Outsourcing, FMCG, servicii medicale, media şi industriile creative, agricultură, construcţii, imobiliare. Reţeaua numără în prezent 467 de săli, cu o varietate de peste 40 de activităţi. Cei mai activi abonaţi sunt cei din categoria de vârstă 30-40 de ani, urmaţi de cei din categoriile 25-29 de ani şi 18-24 de ani. Statisticile arată că femeile sunt mai preocupate să facă sport şi să meargă la sală, în comparaţie cu bărbaţii (53% din abonati sunt femei, faţă de 47% bărbaţi).