„E o problemă care se află (…) în atenţia prim-ministrului Dacian Cioloş şi, în această dimineaţă, Corpul de control al prim-ministrului a început o acţiune de documentare la Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. Obiectivele acestei acţiuni de documentare sunt demersurile întreprinse de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri pentru participarea României la Târgul industriei alimentare SIAL Paris. Şi anume, modalitatea de închiriere a spaţiului destinat standului României, derularea procedurii de atribuire a contractului şi sumele plătite pentru asigurarea participării României la Târgul industriei alimentare”, a declarat Iolu, într-un briefing la Palatul Victoria.

Potrivit lui Iolu, concluziile, la nivelul premierului, vor veni după ce această acţiune de documentare a Corpului de control va fi gata. Agerpres