Corpul de control al prim-ministrului României, Nicolae Ciucă, a fost trimis într-o vizită de control la Ministerul Mediului pentru a efectua un raport în ceea ce privește cazul Blue Air care a intrat în conflict cu autoritățile la începutul lunii septembrie.
Conform unor surse guvermamentale, un funcționar al Administrația Fondului pentru Mediu ar fi poprit conturile Blue Air, iar conform legii, atât timp cât o companie este în corcordat, nu se putea pune poprire.
În acest context, Corpul de control al premierului Nicolae Ciucă a fost trimis la Ministerul Mediului pentru a efectua un raport în acest sens. Tanczos Barna nu ar fi știut despre această situație.
Compania Blue Air a sistat pe 6 septembrie toate zborurile programate de pe aeroporturile din România, din cauza unei popriri a conturilor de către Ministerul Mediului.
Compania se afla în incapacitate de plată din cauza propirii conturilor
Aceasta a anunțat atunci că din cauza unei situații „neprevăzute”, prin care Ministerul Mediului a propit conturile, compania se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze zborurile din România.
„Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al statului româm, respectiv președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), au condus la distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete, la creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății) și la blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale”, a precizat atunci compania, într-un comunicat de presă.
Aproximativ 230.000 de pasageri au avut de suferit în urma anulării zborurilor de către Blue Air
Joi, compania Blue Air a anunțat că rambursarea tuturor sumelor datorate pasagerilor pentru biletele achiziționate depinde de reluarea operațiunilor și a activității de vânzare a Blue Air.
În perioada 6 septembrie – 9 octombrie 2022, numărul total de pasageri afectați de anulările zborurilor este de aproximativ 230.000, reprezentând aproximativ 77.000 rezervări bilete de călătorie.