Coreea de Nord va putea fi vizitată de mici grupuri de turişti începând din ianuarie

Autorităţile din Coreea de Nord, care şi-au intensificat izolaţionismul tradiţional după moartea liderului Kim Jong-Il, au decis să permită din nou accesul unor mici grupuri de turişti străini începând cu data de 10 ianuarie.

Coreea de Nord este aproape total izolată de exterior, dar permite de doi ani vizite ale unor grupuri restrânse de turişti occidentali, în principal prin intermediul unor agenţii de turism nord-coreene, accesul ziariştilor fiind însă interzis, scrie Agerpres.
Dar aceşti vizitatori trebuie să respecte nişte reguli stricte. Ei sunt însoţiţi în permanenţă de ghizi locali desemnaţi de autorităţi, nu au voie să fotografieze în anumite locuri şi nu pot vizita o mare parte din teritoriul ţării, ei fiind conduşi în special în zonele unde se află monumentele staliniste din capitala Phenian.

Coreea de Nord a acordat anul acesta un statut special turiştilor chinezi şi a autorizat cinci agenţii de turism să organizeze circuite destinate exclusiv vizitatorilor din China, cu această ţară având relaţii politice şi economice privilegiate.