Deschiderea cărţilor de istorie este o activitate plăcută şi instructivă, chiar dacă mulţi oameni se plictisesc repede din cauza mulţimii de informaţii. O atitudine similară au elevii ce consideră disciplina drept lipsită de valoare în raport cu ştiinţele exacte sau cu limbile străine.
Dacă se citeşte cu mai multă răbdare textele redactate de savanţi reputaţi sau volumele de documente, se va vedea repede că politicienii şi istoricii se plâng mereu de lipsa unei economii dezvoltate, care să fi permis o modernizare rapidă după modelul celei din Occident. Mai grav. Armata română n-a beneficiat de fonduri suficiente pentru a putea achiziţiona tehnică de luptă performantă sau cantităţile cumpărate au fost prea scăzute în raport cu necesităţile unităţilor militare.
A fost absolut normal să fie înregistrate pierderi grele în oameni şi monumentele risipite prin aşezările din provinciile româneşti amintesc de aceste vărsări de sânge. Campania din anul 1916 a început cu bune rezultate, dar abia s-a mai putut salva Moldova în ianuarie 1917 şi numai după ce ruşii s-au hotărât să trimită trupele pentru oprirea invadatorilor în zona Vrancei.
Al Doilea Război Mondial a venit cu aceeaşi problemă şi numai cu ajutor german s-a putut organiza o armată capabilă să lupte într-un conflict modern. Lipsa industriei şi a banilor a limitat efortul de război şi divizii întregi au fost distruse pentru că nu erau arme şi muniţii din belşug.
Acesta a fost nivelul de dezvoltare şi atât s-a putut. Nu te poţi pune cu un fenomen istoric. Oare aşa să fie sau se ascunde ceva în spatele acestor plânsete? Realitatea a fost cu totul alta şi o informaţie din volumul de memorii redactat de către prim-ministrul Armand Călinescu vine să facă lumină în felul în care politicienii de toate rangurile conduc ţara.
Un nou război mondial bătea la uşa Europei şi toate statele se înarmau fără să se mai ţină cont de nevoile popoarelor. Nici centrul de putere de la Bucureşti nu făcea excepţie de la regulă şi a început să importe mari cantităţi de armament modern din Cehoslovacia. Erau aduse arme şi maşini de luptă din orice ţară europeană ce dispunea de arsenale cu o producţie ridicată.
Politicianul argeşean a ajuns conducătorul guvernului şi astfel a avut acces la datele secrete ale ţării. Era interesat să facă rost de cât mai mult echipament, dar a aflat cum merg lucrurile în frumoasa Românie. I s-a raportat că un proiectil importat costa 1.080 de lei, dar autorităţile plăteau 2.500 lei. Autorul n-a îndrăznit să scrie tot adevărul în volumul de memorii şi n-a precizat de ce se producea acest fenomen.
Ţara era condusă de regele Carol al II-lea şi de un cerc de prieteni cunoscut sub denumirea de camarila regală. Averi mari se făceau din comisioanele primite de la producătorii de armament şi orice semnătură a unei persoane cu greutate nu se obţinea fără atenţii deosebite. Era absolut normal să se cucerească prietenia superiorilor şi se mergea cu plata până la monarh.
Statul român a fost un bun platnic şi a achitat sumele cerute pentru achiziţiile de tehnică militară. Au apărut astfel averi fabuloase şi palate impresionante. Era o competiţie pentru acumularea primitivă de capital între deţinătorii de funcţii înalte.
Armand Călinescu era un politician care a încercat să organizeze apărarea ţării, dar a căzut sub gloanţele unei grupe de legionari. Este interesant de spus că membrii grupării fanatice şi cei ce făceau afaceri ilegale pe seama bugetului oştirii se declarau patrioţi interesaţi de fericirea cetăţenilor.
Nota de plată a venit în anul 1940 când s-a constatat că nu există dotare pentru a face faţă vecinilor agresivi. Nici liderii de la Bucureşti nu aveau poftă de luptă şi nici cu priceperea în domeniu nu stăteau prea bine, avansările în multe posturi importante fiind făcute pe prietenii de tot felul.
Nu este de mirare că diviziile româneşti au plătit un tribut greu de sânge pe fronturile războiului mondial, dar viaţa merge înainte şi pofta de avere este o constantă în istorie. Declanşarea zisei operaţiuni militare speciale în Ucraina în 2022 a scos la lumină faptul că liderii de la Bucureşti au fost interesaţi timp de trei decenii de aranjamente de tot felul şi armata a fost jefuită ca pe vremea fanarioţilor.
Numai povestea celor două fregate britanice este foarte cunoscută, România cumpărând nişte nave care nu aveau nici cel mai mic sistem de armament şi care erau uzate moral complet. În plus, erau concepute pentru operaţiuni la nivel de ocean şi nu aveau ce să caute în Marea Neagră.
S-au făcut averi frumoase, s-a făcut o propagandă serioasă pentru prostirea maselor de români că s-a făcut totul pentru apărarea ţării şi factorii de decizie au plecat să toace liniştiţi pensiile speciale şi milioanele de euro.