Cosmar de sofer, vis de investitor

Unii spun ca, intr-o zi, gropile din Bucuresti se vor uni si vor inghiti orasul. Altii considera ca decat sa incercam sa reparam strazile, mai bine construim alta capitala. Ce se va intampla, vom vedea. Deocamdata, sigur este ca printre gropile din carosabilul bucurestean a mai ramas putin asfalt. Cosmar pentru soferi, haurile ar putea deveni niste active foarte rentabile pentru investitori. Sa ne inchipuim ca o companie cotata la bursa ar castiga licitatia organizata de Primarie pentru desemnar

Unii spun ca, intr-o zi, gropile din Bucuresti se vor uni si vor inghiti orasul. Altii considera ca decat sa incercam sa reparam strazile, mai bine construim alta capitala. Ce se va intampla, vom vedea. Deocamdata, sigur este ca printre gropile din carosabilul bucurestean a mai ramas putin asfalt. Cosmar pentru soferi, haurile ar putea deveni niste active foarte rentabile pentru investitori. Sa ne inchipuim ca o companie cotata la bursa ar castiga licitatia organizata de Primarie pentru desemnarea firmei care va repara strazile Capitalei. Probabil ca investitorii s-ar bate pentru actiunile companiei Groapa SA, iar cursul acestora ar exploda pur si simplu. Nu numai pentru ca valoarea contractului de lucrari ar depasi 300 de milioane de dolari, dar si pentru ca „materia prima” – haurile din carosabil – este inepuizabila.
Primarii Capitalei au fost un fel de ucenici ai lui Pygmalion si au transformat gropile in ceva asemanator fiintelor. Asa cum se observa, orice groapa se naste, se dezvolta (armonios, am putea spune), se inmulteste si, intr-un final foarte indepartat, moare. Printr-o supraveghere atenta, este posibil ca numarul celor care dispar sa fie mai mic sau egal cu al celor care apar. Acesta ar fi, de fapt, planul de afaceri al firmei Groapa SA. Desigur, cele de mai sus sunt fantezii. O companie ca aceasta nu s-ar cota nicicand la Bursa, ci actiunile ei ar ramane „in familie”.