Coșmar pentru Liviu Dragnea! Ce i s-a întâmplat la Rahova. Dezvăluiri ale președintelui Sindicatului Național al Polițiștilor

Președintele Sindicatului National al Polițiștilor, Dumitru Coarnă, sare în apărarea lui Liviu Dragnea. Coarnă consideră că orice deținut trebuie protejat, iar Liviu Dragnea face parte dintr-o categorie vulnerabilă.

Dumitru Coarnă, președintele Sindicatului National al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), a făcut câteva precizări în legătură cu informația conform căreia Liviu Dragnea ar fi fost agresat și scuipat în Penitenciarul Rahova.

„În opinia mea, importantă este protejarea oricărui deținut, Liviu Dragnea nu e nici mai mare, nici mai mic decât alți deținuți. Avem o lege care prevede protejarea acestor deținuți, prin HG și din punctul meu de vedere Liviu Dragnea se încadrează în acestă lege, făcând parte dintr-o categorie vulnerabilă.

Este adevărat că a fost acolo un pic huduit, fluierat, nu că nu merita”, a declarat Coarnă la RTV.