Lora și iubitul ei sunt în continuare blocați în Bali, acolo unde i-a prins pandemia în luna martie, iar zborurile au fost anulate.
După ce, la un moment dat, spunea că nu mai are răbdare să ajungă acasă, artista are acum vești mai bune și speră că se va întoarce în România la finalul lunii iulie.
”S-a deschis aeroportul din Dempasar, capitala Bali, zboară anumite companii, nu și compania noastră. Ca să nu ne mai amâne de la săptămână la săptămână, am pus zborul pe 20 iulie.
”Îmi e dor de toată lumea”
Pe 23 e ziua mea de naștere și ar fi drăguț să fiu cu cei dragi. Îmi e dor de toată lumea, de țară, de călătorit prin țara mea. Sunt curioasă dacă voi intra în izolare 2 săptămâni, am testele făcute”, a spus Lora, conform stirileprotv.ro.
Deși s-ar putea crede că viața într-un paradis tropical este frumoasă și lipsită de griji, lucrurile nu stau chiar așa.
Lora și iubitul ei au închiriat o casă alături de celălalt cuplu cu care se aflau în vacanță.
Din păcate, izolarea oamenilor a dus la o invazie de țânțari, care poartă virusul Dengue, iar prietena Lorei a ajuns la spital după ce s-a îmbolnăvit.
Insulă cu climat mediu tropical cald
Bali este o insulă din Oceanul Indian, cu un climat mediu tropical cald. Capitala insulei este Denpasar. Insula aparține Indoneziei.
Este o insula mică, în estul insulei Java, la aprox 8 grade de ecuator. Relieful este muntos, cu vârfuri care ating peste 2000 de metri în cazul lanțului muntos din centrul insulei, unde se află și vulcanul Agung (3142 m).
Din cauza naturii vulcanice, fertilitatea este exceptională, iar irigațiile naturale provenite din acești munți, sub formă de cascade, ajută la agricultura în special la cultura orezului. Cele mai multe terase de plantații de orez sunt în centrul și sudul insulei.
În nord se găsesc mari plantații de cafea.