Erori soferii cu asigurari RCA in regula, care au aflat ca risca suspendarea din circulatie a masinii, din cauza erorilor de transmitere a datelor din polite, se pot pregati pentru experiente similare si in anii urmatori.
Primele reglementari agreate, saptamana trecuta, de noua conducere a CSA, permit ca haosul din 2006 sa se repete si in viitor. Dupa ce a apucat sa produca efecte, prelungirea automata a contractului RCA, in absenta unei notificari de reziliere facute de clientul care vrea sa schimbe asiguratorul, va fi eliminata. “Datele din majoritatea politelor se vor retransmite de la zero catre baza de date CEDAM in fiecare an, in iulie si decembrie, in loc sa se trimita doar modificarile si politele noi”, spune Albin Biro, membru in Consiliul CSA, care s-a opus masurii si a cerut sa fie exonerat de raspundere. El crede ca erorile de transmitere se vor repeta in fiecare an, chiar daca CSA a interzis vanzarea politelor RCA pe strada. “Nu vom mai astepta corectarea erorilor, ca pana acum, cateva luni, iar Politia ar putea ajunge sa trimita, in 2007, doua milioane de scrisori de avertizare cu suspendarea din circulatie, adica aproape dublu”, arata Biro. In opinia sa, si numarul soferilor asigurati, “timorati pe nedrept” din cauza erorilor, ar putea creste, de la 300.000, la aproape un milion.
Continuare:
Haosul campaniilor RCA va avea doua episoade pe an