Acesta spune că nu există nicio dovadă clară că rușii ar fi adus întăriri din altă parte a țării sau luptători din Siria sau Armenia. Prin urmare, cel mai mare coșmar al lui Putin pare să devină realitate: armata rusă este tot mai împotmolită în Ucraina, iar perspectivele ieșirii de-aici sunt sumbre.
Ziarul rus Pravda scria că 9.861 de soldați ruși au fost uciși și alți 16.153 au fost răniți în războiul din Ucraina. Aceste informații au stat pe site timp de 24 de ore, dar apoi au fost eliminate.
Rușii se repoziționează
Ofensiva rusă care vizează Kievul a fost blocată în ultimele săptămâni, iar trupele ucrainene au preluat controlul asupra importantului oraș Makariv.
De asemenea, ucrainenii atacă forțele ruse, tot mai epuizate, din toate direcțiile. În paralel, trupele ucrainene încearcă să recupereze Herson și să împingă trupele ruse din zonele de la nord de Mykolaiv, în sud.
„Începem să vedem tot mai mult că forțele ucrainene sunt capabile să recupereze teritorii pe care rușii le câștigaseră”, a declarat oficialul de la Pentagon, adăugând că trupele ucrainene continuă să-și apere orașele „într-un mod foarte agil”.
„Pentru că ucrainenii luptă atât de bine în Mikolaiv, îi fac pe ruși să se repoziționeze”, a adăugat oficialul american.
Incapacitatea rușilor de a cuceri Kievul, care ar fi urmat să aibă loc în 72 de ore de la declanșarea invaziei, rămâne un eșec usturător pentru Moscova. De asemenea, tentativa Rusiei de încercuire a Kievului a eșuat, situație care i-a permis guvernului ucrainean să primească un nou sprijin logistic.
Trupele ruse au rămas fără alimente, muniții și echipamente adecvate
Rușii se confruntă în continuare cu această problemă majoră, sprijinul logistic, trupele lor rămânând fără alimente, muniții și echipamente adecvate, inclusiv echipamente pentru vreme rece. Navele lor din Marea Neagră au, de asemenea, probleme în aprovizionarea cu combustibil.
Justin Bronk, membru al think tank-ului britanic RUSI (Royal United Services Institute) a spus că toate contraatacurile ucrainene zădărnicesc planurile Rusiei de a avansa și de a captura Kievul.
„Ucraina nu are echipmantele necesare pentru a desfășura contraatacuri pe scară largă împotriva pozițiilor rusești, bine apărate. Cu toate acestea, a reușit să depășească unele obstacole și să amenințe liniile de aprovizionare rusești, efectuând atacuri asupra pozițiilor care sunt mai puțin puternic fortificate”, spune Bronk.