Cosmin Prelipceanu a fost amenințat cu moartea: În ultimele zile am primit zeci de mesaje

Cosmin Prelipceanu susține că a fost amenințat cu moartea. Acest lucru s-a petrecut în urma unei afirmații pe care a făcut-o marți, 28 septembrie. În timpul unei emisiuni cu ministrul Educației, moderatorul de televiziune a lansat un mesaj care l-a surprins pe Sorin Cîmpeanu, spunând că școala ar trebui să-i „scape” pe copii de părinții lor.

„În ultimele zile am primit zeci de amenințări cu moartea. Un domn mi-a zis că mă va aștepta cu motorul pornit. O doamnă mi-a descris cu lux de amănunte cartierul unde locuiesc și mi-a amenințat cu moartea întreaga familie. O altă doamnă, mamă a trei copii, a folosit cuvântul Dumnezeu de trei ori într-un mesaj de două rânduri și mi-a transmis că va arunca cu pietre în mine până mor. Oameni buni, până să mă omorâți, n-ar fi bine să lăsăm argumentele să vorbească?”, a scris Cosmin Prelipceanu într-un editorial pe Digi24.

El a acuzat presa că ar fi trunchiat afirmațiile sale. În sprijinul afirmațiilor sale, acesta a publicat un transcript din emisiune.

Concluzia acestei întâmplări ține tot de post-adevăr

„O știre senzaționalistă plecată de la o trunchiere a adevărului a aprins spiritele până la paroxism. În numele adevărului, vă rog să găsiți mai jos argumentele mele și, la finalul articolului, scuzele mele pentru cei care au avut de suferit din cauza acestei neînțelegeri. (…)

Concluzia acestei întâmplări ține tot de post-adevăr. Dacă noi, consumatorii de știri, deschidem site-urile ca să ne scandalizăm și să avem pe cine înjura, eventual chiar și pe cine să amenințăm cu moartea, site-urile vor avea toate motivele să ne răspundă așteptărilor. Ok, este și acesta un mod de a trăi și de a interacționa cu lumea. Dar odată cu el ne asumăm și lipsa de soluții. Ele nu au cum să apară dacă nu ne ascultăm unii pe alții, dacă nu suntem de acord că merită respect și cineva care are o altă părere și că părerea aceea chiar trebuie ascultată, ne vom complace în ciorba noastră caldă a unei țări, a unei comunități în care niciodată nimic nu e bun și niciodată nimic nu va merge”, scrie Prelipceanu.

Editorialul integral, pe digi24.ro.

Transcriptul, publicat chiar de Prelipceanu

În final, realizatorul TV publică transcriptul:

Sorin Câmpeanu (SC): Are rost să vă spun că între aceste 350 de petiții cel puțin 200 denotă o lipsă de educație, un respect minim la nivel uman. Nu față de un profesor, ci față de un …

Cosmin Prelipceanu (CP): Conțin înjurături, da? Asta ne spuneți.

SC: Da.

CP: Ați primit petiții care conțin înjurături.

SC: Da. Da.

CP: Știm. Că asta primim în fiecare zi.

SC: Nu pun accentul decat pe lispa de educație.

CP: Dacă suntem într-o țară în care o treime din oameni s-au vaccinat, în condițiile în care sunt atâția care mor în spitale, este absolut clar că avem un deficit de educație. Cred ca nu mai avem nevoie de înjurăturile pe care le primiți dumneavoastră în petiții. Nu e clar că avem o problemă de educație? Oamenii în țara asta nu reușesc să înțeleagă că sunt în pericol de moarte.

SC: Din păcate.

CP: N-ar fi bine ca măcar de copiii lor să avem grijă? Măcar copiii lor să înțeleagă asta. Asta ar trebui să facă școala. Să-i scăpăm pe copii de părinții lor. Asta trebuie să facă școala.

SC: Nu pot să fiu părtaș la această afirmație.

CP: Ba da. Vă spun eu. Asta ar trebui să facă școala.

Sursă foto: Dreamstime