Obiectivul acestei campanii este să ofere consumatorilor români posibilitatea de a renunţa la vechile lor telefoane mobile într-un mod eficient si avantajos. Pentru a stimula consumatorii să aducă vechile lor terminale în magazinele Cosmote, Germanos şi Zapp, companiile furnizează cupoane valorice electronice pentru fiecare telefon mobil predat în cadrul campaniei de buy-back.
„Dacă luăm în calcul intervalul mediu de timp la care românii înlocuiau telefoanele mobile până recent, respectiv 18 luni, precum şi faptul că în ultimii ani au fost comercializate în ţara noastră milioane de terminale, putem spune că prin această campanie de buy-back utilizatorii au la dispoziţie oportunitatea ideală de a-si schimba telefoanele uzate cu unele noi. Astfel, consumatorii beneficiază de numeroase avantaje la achiziţia produselor noastre”, a declarat Panos Makris, Chief Commercial Officer.
Utilizatorii care deţin telefoane mobile uzate sunt aşteptaţi în cele aproximativ 270 de magazine Cosmote, Germanos şi Zapp din toată ţara cu aceste terminale, pentru a primi în schimb cupoanele valorice electronice de reduceri ce pot fi utilizate: fie pentru cumpărarea unor telefoane mobile noi sau laptopuri la achiziţia sau reînnoirea abonamentelor, fie a altor produse existente în magazine fără a fi condiţionaţi de achiziţia sau prelungirea abonamentului.
Telefoanele mobile uzate trebuie să fie funcţionale
Pentru a fi eligibile în programul de buy-back, telefoanele mobile trebuie să includă bateria, să fie funcţionale, să aibă tastatura completă şi ecranul fără crăpături. Pentru un astfel de telefon vechi predat, la contractarea sau reînnoirea serviciilor de voce Cosmote, cumpărătorul primeşte un cupon electronic în valoare minimă de 10 euro, respectiv 15 euro pentru servicii de internet mobil. Pentru achiziţia de produse fără abonament, accesorii şi altele, valoarea cuponului de reduceri va fi stabilită în funcţie de modelul telefonului. Pentru fiecare terminal vechi este oferit câte un singur cupon valoric de reducere.
Consumatorul poate folosi maxim 3 cupoane valorice pentru achiziţia unui produs/serviciu şi poate efectua maxim două astfel de tranzacţii pe lună în cazul achiziţiei de abonamente de servicii de voce şi date, fie ca ofertă de retenţie, fie ca nou abonat Cosmote. În cazul unei achiziţii simple de produs (telefon mobil, accesoriu, modem, laptop), utilizatorul poate utiliza până la opt cupoane valorice pentru o singură tranzacţie, respectiv poate efectua maxim două achiziţii într-o lună.
Numărul maxim de cupoane valorice ce poate fi utilizat de un consumator în cadrul programului de buy-back este 22 lunar, respectând condiţiile enunţate anterior. Cupoanele valorice primite în cadrul campaniei de buy-back pot fi utilizate doar pentru achiziţia de produse postpaid şi prepaid (pachete cu telefon si modem). Clientul va putea folosi doar pe loc aceste cupoane electronice, care nu sunt transmisibile.