Operatorul de telefonie mobila Cosmote a lansat solutia Cosmote Business, destinata companiilor, persoanelor juridice si persoanelor fizice autorizate, informeaza un comunicat al companiei. Aceasta contine opt planuri tarifare care includ intre 10 si 1000 de minute nationale. Totodata, Cosmote a introdus extra optiunea Business Group, care permite companiilor de orice talie sa efectueze convorbiri nelimitate si gratuite intre angajati, indiferent de ora sau zi.

“Pachetele Cosmote Business sunt destinate companiilor care isi doresc o gestionare mai eficienta a costurilor de comunicare si in acelasi timp, sa ofere angajatilor posibilitatea unica pe piata sa comunice intre ei nelimitat si gratuit”, a declarat Adrian Florea, manager departament Dezvoltare Produse si Servicii, Cosmote.

Taxa lunara pentru extraoptiunea Business Group difera in functie de abonamentul ales si se incadreaza intre zero si zece euro. Pentru convorbirile in reteadupa expirarea minutelor inclusesi catre Romtelecom, tariful este de de 0,06 euro pe minut.  

Pachetele Cosmote Business sunt disponibile prin intermediul retelei nationale de distributie, care cuprinde peste 600 de magazine Cosmote, Germanos, Romtelecom, Internity si dealeri independenti.  

Operatorul de telefonie mobila Cosmote este prezent in Romania din 2005 si are peste 1,23 milioane de utilizatori. Cosmote Romania face parte din Grupul Cosmote, unul dintre cei mai mari operator de telefonie mobila din Sud-Estul Europei.

 

Sursa: Capital 02 Aprilie 2007