"Prioritatea noastră este să oferim servicii 4G atât prin intermediul modemurilor, cât şi al tabletelor sau al terminalelor. Prin urmare, toate eforturile noastre vizează acest scop. Avem în derulare proiectarea celor mai bune produse bazate pe această tehnologie", a spus Panos Makris.

El a adăugat că, începând de luni şi până la finele lunii aprilie, cei interesaţi pot testa serviciile 4G în magazinul Cosmote din Băneasa Shopping City Bucureşti, care vor fi disponibile în curând în oferta comercială a operatorului.

Stefanos Theocharopoulos, CEO Cosmote: "Avem cea mai bună rețea de date din România"

Cosmote va oferi clienţilor săi posibilitatea de a beneficia de tehnologia 4G, în câteva orașe, inclusiv București. Întrebat care vor fi aceste oraşe, Theocharopoulos a declarat: “Noi, la Cosmote, nu jucăm Monopoly, nu alegem la întâmplare oraşele de pe hartă unde să lansăm servicii 4G. Pentru noi contează satisfacţia şi nevoile clienţilor. Vom lansa servicii 4G acolo unde este nevoie, iar filosofia noastră este să garantăm cele mai bune servicii clienţilor noştri, oriunde ar fi ei”.
Cosmote prezentat cele mai recente dezvoltări aduse reţelei sale broadband, prin intermediul unei sesiuni demo live susţinute în Bucureşti.
Viteza obţinută în cadrul testului, efectuat pe un laptop, a fost de 147 de Mbps, iar ulterior Capital a testat serviciile 4G de la Cosmote pe o tabletă, iar viteza de download atinsă a fost de 90 de Mbps. Oficialii Cosmote au anunţat că de la sfârşitul lunii aprilie viteza de download va fi de 75 de Mbps şi de upload de 35 de Mbps. Viteza va atinge 150 de Mbps în 2014 atunci când va fi eliberat spectrul achiziţionat de operatori anul trecut. Reţeaua 4G a Cosmote va fi implementată cu echipamente Ericsson şi ZTE.

Dan Nica, ministrul Comunicaţiilor, a declarat că armata a reuşit să elibereze mult mai rapid frecvenţele necesare utilizate pentru lansarea serviciilor 4G în România, anunţând că din luna mai spectrul de 800 de MHz va fi disponibil. Întrebat în ce stadiu se află discuţiile despre fuziunea Cosmote-Romtelecom, Nica a declarat că cele două companii merg foarte bine în prezent, iar discuţiile se poartă la nivelul directorilor executivi.

Stefanos Theocharopoulos  a declarat că anul viitor compania îşi va concentra eforturile pe reţeaua 4G, iar România va fi lider în ceea ce priveşte această tehnologie în Europa.  Prezent la lansarea serviciilor 4G Cosmote, Cătălin Marinescu, şeful ANCOM, a declarat că licitaţia telecom din luna septembrie a anului trecut a fost un mare succes de care au auzit şi ţările vecine, care cer acum instituţiei informaţii despre organizare.
"Cosmote România oferă în prezent cea mai mare viteză 3G, 43,2 Mbps, cu cea mai bună acoperire şi nu ne vom opri aici. Reţeaua Cosmote de 43,2 Mbps va fi disponibilă în 153 de oraşe şi 900 de localităţi din România, acoperind 47% din populaţie, până la finalul primului trimestru din 2013. Începând din aprilie 2014, după alocarea noului spectru de la ANCOM, serviciul de date oferit prin tehnologia LTE va fi disponibil la capacitate maximă în termeni de calitate şi acoperire geografică, în special în zonele cu densitate mare a populaţiei", a arătat Lampros Iskos, Chief Technical Officer, Cosmote România.

La sfârşitul lunii decembrie 2012, Cosmote România oferea viteze de descărcare de până la 43,2 Mbps pentru Internetul mobil în 74 de oraşe importante din ţară, reprezentând peste 41% din populaţie. Clienţii beneficiau de viteze de până la 21,6 Mbps în tehnologia HSPA+, în 147 de oraşe din ţară. În total, serviciile 3G acoperă în prezent peste 73% din populaţia României.

La 30 septembrie 2012, Cosmote România avea aproximativ 6,4 milioane de clienţi. În prezent, operatorul oferă acoperire pentru 99% din populaţie şi 90% din teritoriu. Cosmote România este divizia locală a Cosmote Group, operatorul cu cea mai extinsă prezenţă în sud-estul Europei, care are o bază de 20,4 milioane de clienţi în Grecia, Albania, Bulgaria şi România.