Cosmote România, numărul trei pe piaţa locală de telecomunicaţii, anunţă că noul HTC Desire HD va fi disponibil în reţeaua sa de magazine înainte de sărbătorile de Crăciun.
„Ne-am îmbogăţit portofoliul cu un terminal excepţional care vine exact la timp pentru a aduce bucurie fanilor tehnologiei şi ai gadgeturilor, cu ocazia sărbătorilor de iarnă”, a declarat Alexandru Munteanu, Sales Operations Manager, Cosmote România.
Folosind sistemul de operare Android 2.2 cu HTC Sense, Desire HD are procesor de 1GHz, ecran LCD senzitiv de 4,3 inch, camera foto de 8 MP, memorie internă de 1.5 GB şi slot pentru carduri MicroSD de până la 32 GB (achiziţie separată), la care se adaugă conectivitate: 3G HSDPA până la 14.4 Mbps, HSUPA până la 5.76 Mbps, Wi-Fi 802.11 b/g/n, Bluetooth şi port USB 2.0.
HTC Desire HD va fi disponibil din luna decembrie în magazinele Cosmote la preţul de 1.375 de lei cu abonament pe 2 ani Cosmote Perfect pentru Tine 930 (930 de minute naţionale şi internaţionale, plus 2.000 de minute şi 2.000 de SMS-uri în reţea, pentru 62 de euro pe lună), sau la 2.399 lei, TVA inclus, fără abonament.