Cosmote, numărul trei pe piaţa locală telecom cu şase milioane de clienţi, a lansat astăzi un nou portofoliu de abonamente cu internet nelimitat, comunicare nelimitată şi minute naţionale reportabile.
Cosmote România a lansat astăzi portofoliul Cosmote Free oferind internet nelimitat (viteza descreşte după consumarea traficului recomandat), comunicare de voce nelimitată, în reţea şi către reţeaua fixă Romtelecom, SMS-uri în reţea nelimitate şi minute naţionale/internaţionale către zona 1. Începând de la abonamentul Cosmote Free, minutele naţionale/internaţionale către zona 1 vor fi raportate pentru luna următoare.
Abonamentul Free S costă 8,8 euro şi include nelimitat minute în reţea, SMS în reţea, minute Romtelecom, trafic de date şi 100 de minute naţionale. Traficul recomandat este de 100 de MB, iar viteza de download este de 21,6 Mbps. Cei care depăşesc 100 de MB vor avea internet nelimitat,dar la 32 de kbps. Abonamentul include aplicaţia Radar Me. Promoţional este oferită gratis aplicaţia Dolce Mobile TV.
Abonamentul Cosmote Free M costă 15 euro şi are în plus faţă de Free S 250 de minute naţionale şi 250 de SMS-uri naţionale. Traficul recomandat este de 250 de MB, iar viteza de download este de 43,2 Mbps. Cei care depăşesc 250 de MB vor avea internet nelimitat, dar la 64 de kbps. Abonamentul include aplicaţia Radar Me. Promoţional este oferită gratis aplicaţia Dolce Mobile TV.
Cosmote Free L costă 31 de euro şi include pe lângă cele două abonamente de mai sus, minute naţionale şi SMS-uri naţionale nelimitat. Traficul recomandat este de 1GB, iar viteza de download este de 43,2 Mbps. Cei care depăşesc 1 GB vor avea internet nelimitat,dar la 64 de kbps. Abonamentul include aplicaţiile Radar Me, Mireo Navigation şi Dolce Mobile TV.
"Astăzi le oferim clienţilor un nou portofoliu, mai simplu, prin care experienţa telefoniei mobile devine mai uşor de înţeles pornind de al convingerea că valoarea se regăseşte în cele mai simple lucruri", a declarat Nikolai Beckers, CEO Romtelecom şi Cosmote.
"Nu există în momentul acesta pe piaţă un portofoliu de abonamente care să ofere comunicare şi internet nelimitate", a declarat Gabriel Ioniţă, products & services development senior manager al Cosmote România.
Cei care au abonamente Comsote pot trece fără probleme la un abonament nou din portofoliu. Planurile existente vor rămâne disponibile pentru clienţi existenţi, însă la achiziţie noi clienţi pot opta numai pentru abonamentele FREE. Compania intenţionează să lanseze în perioada următoare şi un portofoliu pentru clienţii de business.
În plus, pentru clienţii care doresc să îşi extindă traficul de date recomandat, COSMOTE România lansează extraopţiuni noi care furnizează până la 4GB extra-trafic: opţiunile Connect Mobile Free şi 3 opţiuni BlackBerry Free – pentru dependenţii de BlackBerry.