În urma unei investiţii de peste 2 milioane de euro, COSMOTE a finalizat relocarea şi extinderea activitaţilor principale de relaţii cu clienţii într-o clădire amplasată în Iride Business Park.

Noul centru, amplasat pe primele două niveluri ale clădirii şi cu o suprafaţă de 5.000 mp, găzduieşte în prezent peste 300 de angajaţi ai departamentului de Relaţii cu Clienţii şi peste 120 de angajaţi ai diviziilor de IT, date şi reţea.

Centrul dispune şi de un sistem IVR (sistem interactiv de răspuns vocal), pentru a asigura un răspuns prompt solicitărilor clienţilor. Pe lângă apeluri şi e-mail, clienţii COSMOTE pot intra în legătură cu departamentul de relaţii cu clienţii direct de pe site-ul companiei sau trimiţând un fax.

Sediul central al COSMOTE România este amplasat în clădirea de birouri de clasa A – America House (Bucureşti), unde ocupă o suprafaţă de 3.500 mp. COSMOTE are, de asemenea, birouri de suport tehnic în Timişoara, Iaşi, Cluj, Bacău şi Braşov. COSMOTE a fost unul dintre cei mai dinamici angajatori de pe piaţă în anul 2007, creând peste 300 de noi locuri de muncă. În prezent, echipa COSMOTE este formată din peste 1.000 de angajaţi.

Data: 5 februarie 2008

Sursa: COSMOTE