COSMOTE anunţă că Stefanos Theocharopoulos a fost numit în funcţia de CEO al filialei din România. Nikolaos Tsolas, care a deţinut această poziţie timp de doi ani şi a condus cu succes filiala din România, se retrage din motive personale.

Stefanos Theocharopoulos s-a alăturat Grupului OTE în 2002 şi deţine, din anul 2006, poziţia de Director Executiv Business Development al companiei OTEGlobe, membră a grupului OTE. El a mai ocupat şi poziţia de Director Executiv Tehnologie în cadrul OTE Investment Services.

Theocharopoulos este Preşedintele boardului director al Hellas-Sat, precum şi membru în consiliul de administraţie al COSMOTE România. El a fost, de asemenea, şi membru în consiliile de administraţie ale Armentel & OTE Sat Maritel.

Înainte de a se alătura grupului OTE,  Theocharopoulos a deţinut poziţii manageriale în companii precum O2 Germania, Dutchtone Olanda, Vodafone Grecia, Fujitsu Telecom Research Center Marea Britanie şi Ericsson Hellas/Grecia.

Data: 22 ianuarie 2008

Sursa: COSMOTE