Pentru furnizarea echipamentului sportiv, COSR vrea să încheie un acord-cadru cu o durată de trei luni cu un singur agent economic, potrivit unui anunţ publicat săptămâna trecută pe SEAP.
"Produsele furnizate trebuie să aibă o cromatică uni sau în combinaţii de culori, cu condiţia asortării acestora astfel încât să creeze o imagine estetică reprezentativă, unitară pentru delegaţia oficială a României care va participa la Jocurile Olimpice de vară RIO 2016", se precizează în anunţ.
Valoarea estimată a contractului este de 571.200 de lei, fără TVA, principala modalitate de finanţare fiind bugetul de stat. Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut.
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 31 mai, ora 8,30. Ofertele vor fi deschise în aceeaşi zi, de la ora 9,30, se mai arată în anunţ.
AGERPRES