Anul 2022 vine cu vești bune pentru companii în zona impozitului pe profit. Trei seturi de măsuri ar putea oferi un cost efectiv cu impozitul datorat mai mic la nivelul societății sau al grupului de societăți, ceea ce ar însemna un profit net mai mare, adică bani la dispoziție pentru reinvestirea în business sau distribuirea către acționari, precum și un cash-flow îmbunătățit, un element ce se poate dovedi foarte important în contextul economic actual. Dar să vedem despre ce este vorba și ce trebuie să știe companiile.
Reducere cu până la 15% a impozitului pe profit datorat
Facilitatea introdusă prin Ordonanța de Urgență nr. 153/2020 și aplicabilă pentru perioada 2021-2025 permite reducerea impozitului pe profit anual cu până la 15% din suma datorată, stimulând capitalizarea firmelor.
Reducerea se calculează în funcție de trei criterii, care, dacă sunt îndeplinite concomitent și în întregime, pot aduce reducerea maximă, de 15% (îndeplinirea fiecăruia dintre ele este corespunzătoare unui anumit procent de reducere). Astfel, cele trei criterii de care trebuie să se țină cont se referă la existența unui capital propriu pozitiv și cel puțin egal cu jumătate din nivelul capitalului social, creșterea anuală a capitalului propriu ajustat față de cel din anul anterior, cu un anumit procent-țintă sau creșterea capitalului propriu ajustat față de cel de la finalul anului 2020, cu un anumit procent-țintă.
Facilitatea se aplică începând cu impozitul anual datorat pentru anul în curs, 2021, ceea ce înseamnă că reducerea se va reflecta în declarația depusă în anul 2022. Pentru a putea determina nivelul capitalului propriu (ajustat, după caz) de la finalul anului, pe baza situațiilor financiare, termenul de depunere a declarației anuale de impozit pe profit este decalat cu 3 luni – 25 iunie în loc de 25 martie.
Pot beneficia de această reducere și plătitorii de impozit pe profit ce aplică un an fiscal diferit de anul calendaristic, criteriile și termenele relevante având în vedere anul fiscal aplicabil în cazurile respective. Mai mult, pot beneficia de această reducere nu doar plătitorii de impozit pe profit, ci și plătitorii de impozit pe veniturile microîntreprinderilor sau companiile care plătesc impozit specific. Nu sunt însă eligibile companiile reglementate de BNR sau ASF.
Deducerea ajustărilor pentru deprecierea creanțelor neîncasate crește la 50%
În prezent, cheltuielile cu provizioanele/ajustările pentru deprecierea creanțelor neîncasate, mai vechi de nouă luni, sunt deductibile în limita a 30% din valoarea acestora, cu anumite excepții. Prin modificările aduse prin Legea 296/2020, acestea ar fi trebuit să devină deductibile integral începând chiar cu 2021, doar că prevederea a fost suspendată pentru un an. În cele din urmă, prin Ordonanța 8/2021, deducerea integrală a fost înlocuită cu o deducere de 50%, ce va fi aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2022.
Deocamdată, însă, nu sunt noutăți privind eliminarea limitării deductibilității pierderilor din vânzarea creanțelor neîncasate. În ciuda numeroaselor discuții dintre mediul de afaceri și autorități, ea a rămas la 30% din valoarea lor, afectând, în continuare, curățarea bilanțurilor companiilor de creanțe neperformante, dar și finanțarea prin operațiuni de factoring.
Consolidarea fiscală
Premieră în România: începând cu anul 2022, companiile plătitoare de impozit pe profit și care fac parte din același grup de afaceri pot opta să aplice consolidarea fiscală în ceea ce privește impozitul pe profit. Prin urmare, societățile implicate vor putea compensa pierderile fiscale ale unora dintre ele cu profiturile impozabile ale celorlalte, datorând astfel un impozit pe profit doar pentru profitul impozabil net obținut la nivel cumulat.
Există anumite condiții de aplicare a consolidării fiscale, cum ar fi existența unei dețineri de cel puțin 75%. Aceasta poate fi directă sau indirectă, cuprinzând o serie de structuri de deținere eligibile cum ar fi cazul unei societăți care o deține pe cealaltă direct sau indirect, cazul unui acționar comun, direct sau indirect, pentru societățile implicate sau o combinație între cele două. De asemenea, poate intra în consolidare cu societățile românești și sediul permanent al unei societăți străine, în condițiile în care există deținerea minimă amintită anterior.
Societățile care doresc să aplice consolidarea fiscală trebuie să depună o declarație în acest sens la ANAF, cu cel puțin 60 de zile înaintea începerii primului an fiscal relevant. Astfel, în cazul societăților ce aplică anul calendaristic drept an fiscal, termenul pentru a putea aplica consolidarea fiscală începând cu 1 ianuarie 2022 a trecut și vor putea aplica regimul doar începând cu 1 ianuarie 2023. În același timp, pentru societățile ce aplică un an fiscal diferit de anul calendaristic, este încă posibilă aplicarea regimului de consolidare fiscală începând chiar din anul 2022.
Având în vedere pârghiile favorabile puse la dispoziție de legislația fiscală pentru 2022, companiile pot să folosească aceste instrumente de reducere a costului cu impozitul datorat și să pună la punct o strategie, în care să stabilească care este calea cea mai convenabilă pentru business-ul pe care îl derulează.