Costescu: Master Planul ajunge în cursul lunii martie la Parlament

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu a anunțat că Master Planul General de Transport este transpus într-un proiect de lege, iar în cursul lunii martie va fi transmis de la Guvern către Parlament pentru dezbatere şi aprobare.

Oficialii Ministerului Transporturilor s-au întâlnit cu reprezentanţii Coaliţiei pentru dezvoltarea României, o iniţiativă privată, non-politică, care reuneşte unele dintre cele mai reprezentative organizaţii pentru mediul de afaceri din România.

În cadrul întâlnirii au fost dezbătute principalele iniţiative strategice ale Ministerului Transporturilor pentru anul 2016, implementarea Master Planului General de Transport, noi instrumente pentru eficientizarea modului de cheltuire a fondului de la bugetul de stat şi modul în care societatea civilă, partenerii sociali pot să contribuie la identificarea soluţiilor pentru dezvoltarea sectorului transporturi. “Master Planul General de Transport este singurul document care, din nevoia acută de infrastructură şi după consultări la nivelul Comisiei Europene, dezbateri publice, dezbateri în Parlament, a fost acceptat ca document strategic necesar pentru dezvoltarea economică a tării. Importanţa acestui document pentru viitorul infrastructurii de transport, ne-a determinat să-l transpunem într-un proiect de lege care în acest moment este aproape finalizat iar în cursul lunii martie va fi transmis de la Guvern către Parlament pentru dezbatere şi aprobare”, a declarat Dan Costescu, Ministrul Transporturilor.

Reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României au manifestat interes în adoptarea şi mai ales respectarea prevederilor MPGT.