Ministrul Transporturilor Dan Costescu a declarat, joi, pe şantierul de autostradă Sebeş-Turda, că va promova în perioada următoare o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului pentru simplificarea obţinerii avizelor necesare construirii de autostrăzi, căi ferate şi alte obiective de infrastructură.
'Suntem într-o vizită de lucru, suntem înainte de a începe un nou sezon de construcţii. (…) Am găsit proiecte blocate, am făcut o listă cu ele şi cu potenţiale soluţii; ele s-au materializat acum într-o ordonanţă de urgenţă care va fi cât mai curând promovată şi sperăm astfel să rezolvăm multe din problemele pe care colegii noştri din teritoriu, partenerii noştri şi consultanţii ni le-au semnalat că ar fi principalele motive pentru întârzierile de la 6 luni până la doi ani pentru construcţia de autostrăzi, căi ferate şi alte obiective de infrastructură. De asta suntem aici, ca să luăm pulsul şi din teren şi să vedem cum putem să ajustăm această OUG care, dacă va fi aprobată în această formă pe care noi am propus-o sau într-o formă apropiată, va uşura foarte mult desfăşurarea proceselor de infrastructură şi credem că va începe o nouă etapă în construcţia de infrastructură în România', a menţionat Dan Costescu.
El a dat exemple de avize pentru care termenele se vor scurta foarte mult.
'Plecăm de la lucrurile practice, de la dificultăţile în obţinerea autorizaţiilor de construire. Pentru obţinerea acestor autorizaţii sunt necesare o mulţime de avize, printre care scoaterea din circuitul agricol, care dura câteva luni. Cu noua procedură nu va mai dura nici măcar o zi, pentru că terenul, odată achiziţionat prin diverse forme, va trece în Cartea Funciară direct pentru destinaţia pentru care a fost cumpărat. La obţinerea avizelor pentru electricitate şi gaz nu va mai dura câteva luni, ci se va da un aviz de principiu în 15 zile. Practic, din momentul acela, autorizaţia de construire se poate da. Pentru scoaterea din circuitul forestier, de asemenea, vom avea un termen scurt de 15 zile, urmând ca pentru toate aceste avize, avizul definitiv să se obţină pe calea normală, dar fără a ne opri pe noi pentru a obţine autorizaţia de construire şi a începe şantierul. Va fi o obligaţie a constructorului să pună la dispoziţie avizele finale până la data predării şantierului în formă finalizată, adică data recepţiei. E o regulă generală simplă, care ne va ajuta să progresăm foarte mult, mai ales că vom evita şi efectul acela de cascadă, înlănţuind o mulţime de avize care nu veneau. De la 6 luni ne duceau cu întârzierile la doi ani pentru exproprieri şi alte probleme care ne împiedicau să construim la timp', a mai spus ministrul Transporturilor.
Potrivit acestuia, pe două din cele patru tronsoane ale autostrăzii Sebeş-Turda ar urma să se circule până la sfârşitul anului în curs.
'Suntem în faza în care nu s-au putut începe lucrările pentru terasamente din cauza umidităţii. (…) Efectivele sunt mobilizate pentru lucrările de infrastructură, viaducte, poduri şi se lucrează într-un ritm care va putea fi îmbunătăţit. (…) Ne propunem să finalizăm acest tronson 4 în acest an şi asta am discutat şi cu constructorul şi am primit asigurări că acest lucru se va întâmpla. (…) Cu restul de trei tronsoane urmează să facem analize, le avem deja schiţate, şi tronsonul 3 are aceleaşi şanse. Pentru celelalte două tronsoane, spre Sebeş, suntem mai puţin optimişti, dar credem că şi acolo pot fi găsite anumite soluţii. Acestea vor trebui reevaluate din momentul în care reuşim să promovăm ordonanţa de urgenţă. Din acel moment se vor simplifica foarte multe lucruri şi pe acele tronsoane şi sperăm să le tragem cât mai aproape ca să putem circula pe Sebeş-Turda cât mai curând', a completat Dan Costescu.
De asemenea, el a mai spus că prin noua OUG constructorul va avea 'posibilitatea de a deschide mai multe fronturi simultan şi de a lucra unde se poate cu viteză maximă, timp în care să fie rezolvate şi celelalte probleme de avize care merg mai mult pe partea de birocraţie decât de şantier'.
Ministrul Dan Costescu a vizitat, joi, şantierele de pe autostrada A3 Transilvania, pe tronsonul Sebeş -Turda, loturile 1, 2, 3 şi 4.
SURSA: Agerpres