Costescu: Toate companiile de taximetrie pot avea, din nou, acces pe Aeroportul Otopeni

Toate companiile de taximetrie, care au avut acces înainte de 1 aprilie 2016 pe Aeroportul Otopeni, pot merge din nou în acest loc, la ora actuală existând un nou termen de derogare cu privire la ridicarea de autorizaţii de acces pentru 282 de maşini, a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern, ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

"Am constatat că, practic, deşi ritmul de eliberare a autorizaţiilor era unul foarte bun, nu fuseseră depuse suficiente cereri pentru a obţine accesul la aeroport. La acest moment avem încă 282 de autorizaţii emise şi care nu au fost ridicate de către taximetrişti sau de către firmele de taximetrie. Li s-a transmis acest lucru ieri (19 aprilie 2016, n.r.), încă o dată. Am hotărât astfel reîntoarcerea la situaţia de dinainte de 1 aprilie 2016 şi să facem analiza legislaţiei şi cum poate fi îmbunătăţită, dar în acelaşi timp fără a renunţa la regulile de securitate pe care trebuie să le respectăm. Când spun asta, vreau să le reamintesc tuturor că bombele la atentatul din Bruxelles au venit cu taxiul", a afirmat Costescu.

Acesta a precizat că termenul până la care se pot ridica avizele va fi stabilit de un Grupul de lucru, dar va fi timp suficient pentru efectuarea analizei şi implementarea unor măsuri.

'Termenul până la care se pot ridica avizele va fi stabilit de Grupul de lucru de care aminteam, dar el va fi suficient cât să ne facem şi analiza şi a putea să implementăm eventuale măsuri pe care le-am dori în afara cadrului pe care îl avem. Estimez că va fi undeva după perioada de vârf la aeroport, deci probabil în perioada de toamnă, pentru a nu crea nicio disfuncţionalitate în funcţionarea aeroportului. În momentul acesta, toate companiile de taximetrie care au avut acces înainte de 1 aprilie pot merge din nou la aeroport şi li s-a şi transmis acest lucru', a subliniat ministrul Transporturilor.

Potrivit oficialului, până la ora actuală, aproximativ 480 de taximetre deţin autorizaţii de acces pe Aeroportul Henri Coandă. În prezent, avizele sunt emise de Poliţia de frontieră şi Poliţia de transporturi cu specific aviaţie şi sunt eliberate în 24 de ore, iar Aeroportul Otopeni nu percepe nicio taxă pentru eliberarea autorizaţiei finale de acces.

'Problematica taxiurilor este de mare actualitate pentru că este legată în raport cu aeroporturile de tema siguranţei, iar noi nu facem rabat de la aceste reguli (…) S-a stabilit un set de reguli privind accederea firmelor şi persoanelor fizice la aeroport, dar nu a putut fi aplicat imediat. S-a dat o primă derogare pentru a permite firmelor de taximetrie să se pregătească până la sfârşitul anului. La sfârşitul anului nu-şi depuseseră foarte mulţi aceste documente şi s-a mai dat o derogare care a expirat la 1 aprilie anul acesta, situaţie pe care noi am preluat-o la acel moment. De asemenea, văzând această criză practic de maşini care vin la aeroport, după o întâlnire a Grupului care decide pe aceste lucruri – Ministerul de Interne şi reprezentanţi celorlalte entităţi – s-a hotărât să mai lăsăm timp pentru a respecta aceste reguli şi pentru a veni şi a-şi solicita obligaţiile firmelor de taximetrie, ceea ce li s-a şi comunicat. Urmează ca dânşii să decidă şi să-şi trimită conducătorii auto sau prin reprezentanţi către cei care emit avizele, care sunt după toate regulile Poliţia de frontieră şi Poliţia de transporturi cu specific aviaţie. Avizele sunt eliberate în 24 de ore şi fără niciun cost de către entitatea care ţine de Ministerul Transporturilor şi anume Aeroportul Otopeni. Aeroportul Otopeni nu percepe nicio taxă pentru eliberarea autorizaţiei finale de acces. Până la acest moment, există aproximativ 480 de taximetre care au deja autorizaţie de acces pe aeroport', a spus ministrul Transporturilor.

Conform unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, aproximativ 500 de taximetrişti îndeplinesc toate condiţiile pentru a-şi desfăşura activitatea la Aeroportul Henri Coandă şi pot prelua pasagerii, fără nicio restricţie.

'Începând cu data de 1 aprilie 2016, la Aeroportul Henri Coandă au acces doar autoturismele taxi care respectă toate normele legale şi ai căror şoferi au obţinut din partea instituţiilor abilitate ale statului toate autorizaţiile necesare pentru desfăşurarea în legalitate a activităţii în regim de taxi la aeroport. Termenul de 1 aprilie 2016 a fost stabilit la solicitarea companiilor de taximetrie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a informat, încă din luna iunie 2015, societăţile care deţin terminalele pentru comenzi taxi în Aeroportul Henri Coandă, cu privire la aplicarea acestor măsuri referitoare la desfăşurarea legală a activităţii de taximetrie la aeroport', se arată în comunicatul transmis de CNAB în data de 6 aprilie.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, i-a trimis luni ministrului Transporturilor, Dan Costescu, o scrisoare deschisă, în care îi cere să ia toate măsurile necesare pentru o bună funcţionare a serviciilor de taximetrie pentru pasagerii care tranzitează aeroportul Otopeni.

'Administraţia aeroportului Otopeni, care până de curând implementa un sistem corect şi foarte bine organizat de acces la serviciile de taximetrie, a schimbat recent regulile care ofereau pasagerilor securitatea şi siguranţa unei călătorii decente. Noile reglementări interne ale aeroportului vor permite apariţia taximetriştilor fără autorizaţie, care practică tarife discriminatorii şi exagerate, profitând de lipsa de alternative pentru pasageri. Cred că prin implicarea domnului Dan Marian Costescu, ministrul Transporturilor, putem evita situaţii dramatice, aşa cum a fost cazul studentei japoneze Yurica Masuno, ucise după ce s-a urcat în maşina unui taximetrist 'pirat' ', a scris Zgonea, pe pagina sa de Facebook. AGERPRES