Faimoșii au început prost și au terminat prost. Costin Gheorghe s-a accidentat în cel de-al doilea meci în care intrase, după ce pierduse neașteptat în fața lui Alex Stoica. Din fericire, medicii au constat că nu este nimic foarte grav, dar fotbalistul a fost nevoit să rămână pe margine și este posibil să lipsească și în următorul duel. Cu siguranță trei zile va rămâne pe margine.
Războinicii au câștigat din nou jocul de protecție, fără unul dintre cei mai buni concurenți, Mihai Berar. Acesta nu a primit încă verde de la medici și și-a încurajat colegii de pe margine. Se pare că le-a purtat noroc fiindcă au câștigat punct după punct. Astfel de la Faimoși a trebuit să plece un băiat.
Andrei Boțoacă (Giubi) și Ciprian Mariș au intrat, fiecare pentru a doua oară, în jocul pentru eliminare. Deși cei doi au valori sensibil apropiate, într-un final rapiditatea lui Giubi s-a dovedit a fi decisivă și acesta s-a impus în fața camaradului său. Astfel Ciprian Mariș a fost nevoit să părăsească Republica Dominicană: „Îmi vine să plâng”, a spus Faimosul.
Competiția a devenit extrem de strânsă în ultima perioadă, ceea ce a ridicat nivelul de spectaculozitate al show-ului. Este de așteptat ca cei de la Kanal D să prelungească emisiune pe cât de mult posibil. Momentan, în competiție au mai rămas 7 Faimoși și 6 Războinici.