Costul economic provocat de accidentele rutiere din România este estimat la 4,1 miliarde de dolari, în funcţie de preţurile din 2008, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM). Ţara noastră se situează pe locul cinci în Europa şi Asia Centrală. Costurile directe ale accidentelor rutiere cu victime includ tratamentul de urgenţă, costurile medicale iniţiale, cheltuielile de refacere, tratamentul pe termen lung, costurile cu poliţa de asigurare, cele legale şi cele suportate de
Costul economic provocat de accidentele rutiere din România este estimat la 4,1 miliarde de dolari, în funcţie de preţurile din 2008, potrivit unui raport al Băncii Mondiale (BM). Ţara noastră se situează pe locul cinci în Europa şi Asia Centrală.
Costurile directe ale accidentelor rutiere cu victime includ tratamentul de urgenţă, costurile medicale iniţiale, cheltuielile de refacere, tratamentul pe termen lung, costurile cu poliţa de asigurare, cele legale şi cele suportate de angajator.
Costurile indirecte includ cheltuielile cu productivitatea la locul de muncă cauzate de invaliditatea temporară sau permanentă şi de scăderile în productivitatea gospodăriilor determinate de aceste dizabilităţi.
Costul economic al accidentelor din toată lumea: 518 miliarde de dolari
Costul economic al accidentelor de circulaţie mortale sau cu victime este estimat la nivel global la 518 miliarde de dolari, respectiv 1% din Produsul Naţional Brut (PNB) în statele cu venituri reduse, 1,5% în ţările cu venituri medii şi 2% în cele cu venituri ridicate, potrivit unui raport publicat marţi de Banca Mondială.
Un studiu privind situaţia din Rusia arată că pierderile în urma accidentelor rutiere cu victime se ridică la 3% din PIB, dar Banca Mondială utilizează estimarea conservatoare pentru costurile economice ale accidentelor rutiere din Europa şi Asia Centrală, de 1,5% din PIB.
Rusia, pe primul loc
Cele mai mari costuri sunt prezente în economiile mari, care au şi o populaţie numeroasă: Rusia (34 miliarde de dolari pe an), Turcia (14 miliarde de dolari), Polonia (10 miliarde de dolari) şi Ucraina (5 miliarde de dolari).
Costul estimat pentru un deces este în România de 888.860 de dolari, mai puţin de jumătate decât sumele din Slovenia sau Cehia.
Totodată, Banca Mondială notează că în România centura de siguranţă este utilizată de 80% dintre ocupanţii locurilor din faţă şi de 20% dintre pasagerii din spate, în timp ce casca pentru motociclete este folosită de 90% dintre şoferi şi de 65% dintre pasageri.
Experţii Băncii Mondiale notează că principalii factori care contribuie la creşterea numărului de accidente rutiere mortale sau cu victime sunt capacitatea redusă de management a siguranţei drumurilor, deteriorarea şoselelor, vehiculele nesigure, comportamentul necorespunzător al şoferilor, punerea în aplicare neunifomă a legilor privind siguranţa rutieră, precum şi creşterea exponenţială a numărului de vehicule.
România: 13 morţi la 100.000 de locuitori
România se plasează pe poziţia 24 între ţările membre ale Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate în Europa în funcţie de cele mai multe decese din accidente rutiere la o sută de mii de locuitori.
Astfel, în România media din 2007 a fost de 12,7 decese la o sută de mii de locuitori, apropiată de ratele de 12,3 din Ungaria sau de 12 din Cehia.
Cele mai multe decese în urma accidentelor rutiere la o sută de mii de locuitori s-au înregistrat în 2007 în Kazahstan (30,6), Rusia (25,2) şi Kirghistan (22,8), în timp ce la polul opus se situa San Marino (3,2), Malta (3,4) şi Olanda (4,8).
Regiunea Europei şi Asiei Centrale este formată din statele foste membre ale Uniunii Sovietice, ţările baltice şi din Balcani, Europa Centrală şi de Est şi Turcia, mai exact Albania, Armenia, Azerbaijan, Belarus, Bosnia şi Herzegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Georgia, Ungaria, Kazahstan, Kirghistan, Letonia, Lituania, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Federaţia Rusă, Serbia, Slovacia, Slovenia, Tadjikistan, Republica Macedonia, Turcia, Turkmenistan, Ucraina şi Uzbekistan.
SURSA:Mediafax