Costul orar cu mâna de lucru în întreaga economie (excluzând agricultura şi administraţia publică) în anul 2015 a fost de 25 de euro în Uniunea Europeană şi de 29,5 euro în zona euro, cele mai scăzute costuri fiind în Bulgaria (4,1 euro pe oră) şi România (5 euro pe oră) iar cele mai mari în Danemarca (41,3 euro pe oră) şi Belgia (39,1 euro pe oră), potrivit datelor comunicate de Oficiul european de statistică (Eurostat).
În 2015 comparativ cu 2014, costul orar cu mâna de lucru a crescut cu 2% în UE în timp ce în cazul României a înregistrat o creştere de 8,2%, un avans mai mare (15,2%) fiind înregistrat doar în Marea Britanie. Însă calculat în moneda naţională, România a înregistrat în 2015 comparativ cu 2014 cel mai puternic ritm de creştere a costului orar cu mâna de lucru din rândul statelor non-membre ale zonei euro (8,3%), de la 20,5 lei la 22,2 lei.
Costul orar cu mâna de lucru cuprinde costurile cu salariile şi costurile non-salariale precum contribuţiile sociale plătite de angajatori. În UE ponderea costurilor non-salariale a fost de 24% şi în zona euro de 26%, în rândul statelor membre cea mai mică pondere a costurilor non-salariale fiind înregistrată în Malta 6,6% şi cea mai mare în Franţa (33,2%). În România ponderea costurilor non-salariale a fost de 22%. AGERPRES