România este cunoscută pentru zonele viticole și pentru vinurile îmbuteliate pe care le produc cele peste 150 crame din toată țara. Pe lângă vinurile albe, roșii și rose care sunt considerate liniștite, și vinurile spumante au o cerere din ce în ce mai mare pe piață.
“Pentru a produce un vin spumant de calitate ai nevoie de climatul potrivit pentru a asigura strugurilor acumularea de zaharuri și aciditate potrivite, de cunoștințe legate de metodele de producție, de echipamente specifice și de o echipă de oameni implicați și doritori să facă treabă bună.” spune Daniel Guzu, proprietar Domeniile Panciu. El expliă cum încă de acum 4 ani a început producția de vinuri spumante după metoda clasică, iar anul 2014 a fost unul în care condițiile climatice i-au permis să pregătească vinuri pentru o nouă gamă de spumante. „Le-am realizat prin diverse metode din soiurile Chardonnay, Pinot Noir, Fetească Regală și Babească Neagră, asta pe lângă vinurile albe, roșii și rose liniștite pe care deja le producem și le comercializăm atât în țară, cât și în afară”, explică Daniel Guzu.
Viile Domeniilor Panciu se întind pe o suprafață de 120 hectare de viță de vie, iar pentru producția spumantelor Blanc de Blancs și Cuvée Prestige, lansate anul acesta, strugurii au fost culeși de pe o suprafață de 1,4 hectare. Costul de producere a celor două vinuri spumante a ajuns la aproximativ 8 euro/sticlă, iar perioada de timp pentru recuperarea a investițiilor poate ajunge și la 5 ani.
În 2016, proprietarii au îmbuteliat în jur de 500.000 sticle vin liniştit şi spumant, iar în 2017 și-au propus să ajungă la 600.000 sticle pe care să le vândă atât în țară, cât și la export. Vinurile spumante pot fi consumate pe tot parcursul anului, atât ca băuturi de socializare, cât și în momentele speciale precum zile de naștere, sărbători sau petreceri importante.
“Am decis ca pentru început, datorită calității superioare și numarului limitat de sticle îmbuteliate, spumantele Blanc de Blancs și Cuvée Prestige să poată fi găsite de către clienți la magazinele specializate și în HoReCa (restaurante, baruri, hoteluri, cafenele etc.).” continuă Daniel Guzu.
Spumantul Blanc de Blancs este recomandat să se consume la minimum 2 luni de la data degorjării, la o temperatură de 4-60C, iar spumantul Cuvée Prestige la o temperatură de 5-70C. Pentru savoare maximă, este ideal să se asocieze cu fructe de mare, pește sau cașcavaluri cremoase.
Una din cele mai mari realizări la capitolul vinuri spumante ale Domeniilor Panciu a fost lansarea pe piaţă în 2012 a spumantului brut Domeniile Panciu produs după metoda clasică Champenoise cu fermentare şi maturare la sticlă timp de minim 18 luni, băutura apreciată atât de consumatori, cât și de specialiști în domeniu. Pentru 2017, proprietarii și-au propus să continue cu noi lansări de produse, iar în prim plan vor fi spumantele clasice Blanc de Noirs, rose și roşu.