Costul de transport al cerealelor a crescut de anul trecut cu 5-6%

Costul de transport al cerealelor a crescut de anul trecut cu 5-6%, ca urmare a reducerii flotei de transport şi a accizei la carburant, a declarat, joi, Robert Arsene, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Comercianţilor de Produse Agricole (ARCPA) şi director general Agricover.

'Astăzi, preţul dat de pieţe în Constanţa este de 185-190 de euro pe tonă la grâul românesc, la care nu sunt mulţi cumpărători. Preţul transportului până la Constanţa, în funcţie de distanţă, după cunoştinţa mea variază de la 15 la 30 de euro pe tonă. Acesta poate vă dă dimensiunea cât de important este transportul în costul mărfii. Apoi aş vrea să mai spun un lucru. Cel puţin noi, ca şi firmă, nu ştiu colegii dacă au acelaşi calcul, ne uităm că a crescut destul de mult preţul transportului auto în raport cu anul trecut, iar acesta din cauza a doi factori: unul este faimoasa acciză la carburant şi pe tot lanţul avem această influenţă de preţ, iar doi este reducerea constantă a disponibilităţii de flotă de transport specializat pentru cereale, raportată la volumul producţiei', a spus Arsene.

Acesta a adăugat că pe calea ferată se transportă din ce în ce mai mult ca o alternativă, în termeni relativi mai ieftină faţă de cel rutier, dar că şi în acest caz sunt probleme.

'Calea ferată este aproape de colaps. Au dispărut vagoane, au dispărut puncte de încărcare de cale ferată, au dispărut cântare de CF şi atunci avem diverse probleme în a aduce pe calea ferată şi deci este o alternativă care funcţionează până la un punct', a afirmat Robert Arsene.

De asemenea, transportul pe Dunăre, cu ajutorul barjelor, a crescut, însă probleme apar atunci când scade nivelul apelor şi barjele nu mai pot fi încărcate la capacitatea previzionată.

În ceea ce priveşte calitatea grâului, Vasile Varvaroi, preşedinte al ARCPA şi director general Cargill Agricultura SRL, a menţionat că a fost afectată de ploi, cel puţin în comparaţie cu aşteptările existente acum câteva săptămâni, dar că nu se pune problema afectării cererii de pe piaţa internă sau a exporturilor.

SURSA: Agerpres