Costul mediu al RCA pentru un autovehicul de transport este de 15.000 de lei. Anul viitor se poate ajunge la 60.000 de lei

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) consideră sectorul RCA din România unul în care concurenţa este substanţial restrânsă, iar cele numai nouă companii de asigurări autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pe această piaţă au mărit preţurile cu 300% anual, deşi daunalitatea anuală este de 27%.

UNTRR a sesizat preşedintele României, Guvernul României, Ministerul Finanţelor Publice, ASF, Consiliul Concurenţei şi a informat Ministerul Transporturilor cu privire la colapsul iminent al pieţei asigurărilor RCA, solicitând, totodată, instituirea controlului preţurilor 

„În ultimul an, primele RCA au crescut cu peste 300% în industria transporturilor rutiere. Această creştere şi perspectiva de continuare a creşterii în acelaşi ritm nu este justificată de nivelul de daunalitate RCA, de 27% peste primele încasate. Dacă în anul 2012, costul mediu cu o asigurare RCA era pentru un autovehicul de transport mărfuri pe 12 luni, care efectua transporturi rutiere internaţionale, de 1.200 lei, în 2014 a ajuns la 4.000 de lei, în 2015 la 15.000 de lei, anul viitor ne aşteptăm să atingă nivelul minim de 60.000 de lei, iar în maximum 5 ani să depăşească valoarea celor mai scumpe autovehicule noi – peste 96.000 euro”, notează reprezentanţii UNTRR. 

Potrivit Legii Concurenţei nr. 21/1996, republicată, preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei. Totodată, sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici, ori asociaţiile de agenţi economici care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia. 

Asigurarea RCA-carte verde este o asigurare obligatorie pentru toate autovehiculele care circulă pe drumurile publice, din România sau din orice altă ţară semnatară a Sistemului Carte Verde. O asigurare obligatorie prin lege nu trebuie să te oblige la faliment sau la imposibilitatea de a plăti valori RCA egale cu valoarea autovehiculului asigurat. 

'Considerăm că aceste evoluţii recente ale costurilor la asigurările RCA afectează grav mediul concurenţial din România şi ne exprimăm îngrijorarea privind direcţia către care se îndreaptă costurile asigurărilor RCA. Având în vedere că piaţa liberă RCA este în pragul colapsului în România, solicităm ca potrivit art. 4, pct. 2 din Legea nr. 21/1996, republicată, Guvernul cu avizul Consiliului Concurenţei şi prin ASF să instituie controlul preţurilor, întrucât preţurile nu se mai stabilesc în mod liber, pe baza cererii şi ofertei', afirmă, în comunicatul citat, Radu Dinescu, secretar general al UNTRR. 

Conform datelor oficiale, în industria transporturilor rutiere din România sunt implicate peste 33.000 firme de transport mărfuri şi persoane, care operează aproape 200.000 de autovehicule licenţiate de transport marfă de peste 3,5 tone şi de transport persoane de peste 1+8 locuri, angajând peste 400.000 de oameni. 

'La 1 ianuarie 2016 aplicarea directivei Solvency II şi situaţia din piaţa românească RCA, după falimentul Astra Asigurări, creştere de la 1% la 5% a contribuţiei către Fondul de Garantare, vor conduce la o nouă majorare a preţurilor RCA, care nu mai poate fi acceptată! Guvernul nu trebuie să aştepte producerea unei catastrofe, ci trebuie să intervină pentru limitarea valorilor asigurărilor RCA/carte verde la maximum 5.000 de lei pe 12 luni pentru autovehiculele comerciale de mărfuri şi persoane care fac transporturi rutiere internaţionale, la maximum 2.000 lei pe 12 luni pentru autovehiculele de transport public local şi la maximum 300 lei pe 12 luni pentru autoturisme. Consiliul Concurentei nu poate avea opinii decât legate de o piaţă liberă, ar fi bine să se preocupe să fie şi funcţională. Când piaţa liberă nu mai funcţionează, solicităm măsuri proactive şi nu reactive! Solicităm corecţii înainte să fie prea târziu!', atenţionează Uniunea Transportatorilor Rutieri din România. 

UNTRR este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în anul 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând, de la înfiinţare până în prezent, peste 14.000 de membri – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane. 

La această oră este în plină desfăşurare, în Piaţa Victoriei, un protest de amploare al transportatorilor. Mitingul este organizat de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), împreună cu Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT), Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002), Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale (ARTRI), Asociaţia Naţională a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi (ANTTI) şi Asociaţia Operatorilor de Transport (APULUM).

 

Sursa: Agerpres