Guvernul american a fost forţat de câteva ori în ultimul deceniu să renunţe la principiile pieţei libere şi să intervină în salvarea companiilor, a căror pieire ar fi adus prejudicii majore mediului economic. În 1998, Long Term Capital Management, un fond de investiţii printre ai cărui fondatori se regăseau doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Economie, Robert Merton şi Myron Scholes, a suferit pierderi majore datorate crizelor financiare din Asia în 1997 şi din Rusia în 19
Guvernul american a fost forţat de câteva ori în ultimul deceniu să renunţe la principiile pieţei libere şi să intervină în salvarea companiilor, a căror pieire ar fi adus prejudicii majore mediului economic. În 1998, Long Term Capital Management, un fond de investiţii printre ai cărui fondatori se regăseau doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Economie, Robert Merton şi Myron Scholes, a suferit pierderi majore datorate crizelor financiare din Asia în 1997 şi din Rusia în 1998. Pentru a evita o lichidare forţată, s-a considerat necesară intervenţia concertată a marilor bănci şi a Rezervei Federale.
Prin preluarea unui pachet de 90% din acţiuni şi asigurarea capitalului necesar funcţionării Long Term Capital Management, panica din piaţă s-a stins, iar poziţiile ce înregistraseră până atunci o pierdere virtuală de 4,6 miliarde dolari au redevenit profitabile. Odată cu extinderea crizei financiare, aceste intervenţii s-au înmulţit. Fie că ne uităm la orchestrarea achiziţiei Bear Sterns de către JP Morgan, la cumpărarea Merrill Lynch de către Bank of America, fie la salvarea AIG şi Citi Group, premisa intervenţiei statului se aseamănă cu cea din cazul Long Term Capital Management – evitarea colapsului sistemului financiar.
Judecând după succesul avut în 1998, atât prin restabilirea încrederii în sistemul financiar, cât şi prin recuperarea fondurilor folosite, intervenţia administraţiei pare o crimă fără victime. Pierzători, totuşi, există. Companiile cu o situaţie financiară stabilă întâmpină costuri de finanţare mai mari decât cele care beneficiază de ajutorul statului. Profitul şi potenţialul lor de creştere au de suferit. Dacă aceste intervenţii afectează cu doar jumătate de punct procentual creşterea economică în fiecare din următorii 25 de ani, economia va fi cu 10-15% sub nivelul potenţial.
Stabilizarea acestor companii este primordială şi o rezoluţie rapidă este necesară pentru ca efectele negative asupra competiţiei, inovaţiei şi creşterii economice pe termen lung să fie minime. Niciuna din intervenţiile de până acum nu pare a ţine cont de efectele de durată. Din păcate însă, şi beneficiile imediate par să ne ocolească.
