Directorul ELCEN anunță că prețurile vor fi similare cu cele din 2022

Directorul ELCEN (Electrocentrale București), fost director Termoenergetica, a oferit o perspectivă avizată asupra prețului pe care îl vor plăti bucureștenii pentru căldură în iarna anului 2023.

Potrivit reprezentantului ELCEN, facturile locuitorilor Bucureștiului vor fi similare cu cele de anul trecut. Acesta explică faptul că prețul gigacaloriei a rămas neschimbat: 330 lei.

„Facturile vor fi similare, pentru că în acest moment, prețul (prețul gigacaloriei – n.r.) a rămas neschimbat, este același preț de 330 de lei, care a fost aprobat în luna martie a anului trecut, nu au fost schimbări în acest sens”, a declarat Claudiu Crețu, potrivit „Gândul”.

Claudiu Crețu a mai adăugat și că prețul gazului s-a mai temperat în comparație cu anul trecut. Potrivit lui, gradul de umplere a depozitului Romgaz este foarte mare.

„Prețul gazului s-a mai temperat, față de anul trecut, iar o știre care a apărut zilele acestea, și care ne bucură, este că gradul de umplere a depozitului este de 90%, adică avem gaze în depozite, în depozitul Romgaz”, a spus Crețu.

România a depășit doi ani critici

Reprezentantul ELCEN susține că ultimi doi ani au fost extrem de dificili pentru România. Acest lucru s-a întâmplat din cauza războiului. Claudiu Crețu susține că problemele au fost totuși rezolvate cu responsabilitate. El promite românilor „o iarnă lină”, deși instituțiile statului trebuie să rezolve (datoria Termoenergetica către Elcen.

„Am trecut în acești ultimi doi ani prin situații critice, prin război, prin riscul de a nu avea gazele necesare, cu amenințări din zona estică (…) faptul că s-a tratat situația cu responsabilitate, faptul că avem depozitele pline, asta ne conduce spre o iarnă lină, avem de rezolvat această problemă financiară (datoria Termoenergetica către Elcen – n.r.) pe care cred că o vom rezolva, și atunci ne concentrăm pe reparații, pe funcționare”, a mai declarat Claudiu Crețu.

Reamintim că Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a făcut cunoscut că tariful gigacaloriei va crește în 2023 și va ajunge la aproximativ 1.100 de lei.

În anul curent, în comparație cu anul precedent, când tariful a fost de 860 de lei, cetățenii vor plăti 350 de lei, iar primăria va acoperi diferența de 750 de lei.