Scăderea este una surprinzătoare având în vedere recenta decizie a agenţiei de evaluare Moody’s care a urmat exemplul Standard & Poor’s şi a retras Franţei ratingul de top ‘AAA’.
Miercuri în jurul orei 14.15 (13.15 GMT), pe piaţa secundară dobânda de referinţă pentru titlurile de stat cu scadenţa la 10 ani a coborât până la nivelul record de 1,994% de la 2,033% marţi seară. Precedentul record data de la începutul lunii august când a coborât până la 2,002%.
Costurile de creditare ale Franţei au scăzut constant în acest an, ajungând în unele cazuri chiar în teritoriul negativ, obligaţiunile franceze profitând de pe urma îngrijorărilor pieţelor financiare faţă de alte state din zona euro.
Comparativ cu alte state din zona euro, doar bondurile emise de Germania, Finlanda, Austria şi Olanda se bucură de randamente mai mici decât obligaţiunile franceze. Însă în termeni de mărime şi lichiditate, piaţa de obligaţiuni din Franţa este comparabilă doar cu cele din Germania şi Italia.
Sursa: Agerpres