Într-o societate în care banii nu mai sunt de mult un mijloc, ci mai curând un scop, lipsa de speranţă defineşte un mod de a trăi, de a acţiona. Lipsa cronică de educaţie a condus la situaţii hilare, în care toţi contestă şi se contestă. Când vorbim de educaţie, ne referim la toate segmentele societăţii, nu numai la elevi şi studenţi. În România de azi, educarea trebuie să devină un proces prin care inclusiv cei care decid trebuie să recunoască că de multe ori sunt needucaţi. Cum pot să fie credibili oameni care, prin toate manifestările lor, demonstrează că nu şi-au asumat niciodată lecţia decenţei? De­ficienţele în educaţie au condus la grave probleme economice, culturale, sociale şi politice. Societatea, prin toate manifestări­le ei, vinde iluzii în loc să creeze realităţi. Am fost învăţaţi să trăim din excepţii de la regulă, iar când remarcăm spiritul nemţesc, care trăieşte numai din reguli, suntem uimiţi. Trebuie să trecem de la atitudinea supravieţuitorului, care îşi construieşte existenţa prin atitudinea „mă descurc“, la atitudinea trăitorului, care se defineşte prin „muncesc“. Educarea ar putea deveni motorul societăţii viitorului dacă pe plan internaţional ar fi stabilite reglementări ferme în legătură cu efortul pe care fiecare ţară îl face pentru formarea oamenilor ei şi cu avantajele pe care aceasta le-ar obţine ca urmare a procesului de formare. De cele mai multe ori, ţările dezvoltate obţin gratuit resurse umane valoroase (şi nu numai) pe care le transformă în avantaje proprii fără a oferi nimic în schimb. Este evident că atuurile se concentrează la nivelul câtorva ţări dezvoltate care acumulează gratuit in­te­ligenţă. Putem vorbi de o echitate a schimburilor? Nici pe departe… De la declaraţiile de bune intenţii până la acţiuni concrete, distanţa este enormă. De fapt, educăm şi pentru alţii. Educarea tuturor reprezintă un proces continuu în care trebuie să fie implicaţi toţi membrii societăţii, pentru că speranţă trebuie să le oferim în egală măsură copiilor, tinerilor şi bătrânilor. Industria iluziilor ne-a creat sen­za­ţia că putem trăi din acumulări spectaculoase şi astfel am uitat un lucru esenţial… „Multul se face cu multe puţinuri“. ­Modelarea viitorului reprezintă crearea unui sistem coerent, nu peticirea permanentă, în raport cu interesele unor grupuri, a realităţii actuale. Costurile lipsei de educaţie apar în momentul în care nu mai există nicio legătură între A ŞTI, A FACE şi A FI.

Prof. dr. Paul Marinescu, Universitatea Bucureşti