Într-o eră a vitezei, în care timpul este foarte preţios, site-urile care livrează legume şi fructe bio la domiciliu pe baza comenzilor online câştigă tot mai mult teren
Micii producători care deţin ferme în jurul Capitalei au găsit o metodă simplă şi eficientă de a-şi comercializa mai bine fructele şi legumele pe care le cresc fără îngrăşăminte. Aşadar, bucureştenii pot primi la domiciliu coşul săptămânal cu legume şi fructe proaspete în schimbul câtorva sute de lei.
Ferma lui Dumbravă livrează legume bio la puncte fixe
Marin Dumbravă are o fermă ce se întinde pe o suprafaţă de peste un hectar, în comuna Joiţa din judeţul Giurgiu. Aici, el cultivă diverse legume, de la cele cu frunză (salată, spanac, andive, rucola sau mangold- sfeclă elveţiană), până la fructe de pădure şi coacăze. Fructele şi legumele pe care le produce le vinde pe baza comenzilor primite online pe biodumbrava.ro. După ce primeşte comenzile, le livrează la două puncte de distribuţie: unul amplasat în Drumul Taberei şi altul în zona Barbu Văcărescu din Capitală. Cu multă muncă şi la fel de multe investiţii, a reuşit să obţină anul trecut o cifră de afaceri de 60.000 de lei. „Produsele bio sunt de două sau trei ori mai scumpe decât cele crescute cu îngrăşământ. Multă lume se uită prima dată la preţ. Dar depinde ce îţi doreşti. Dacă vrei un produs curat, atunci investeşti mai mult în el ca să aibă rezultate pe termen lung. Investeşti în sănătate“, ne-a spus Dumbravă. Fermierul a început această mică afacere în urmă cu patru ani, iar acum livrează săptămânal către bucureşteni coşuri cu legume cu preţuri cuprinse între 60 şi 100 de lei. Fermierul povesteşte că a creşte produse bio reprezintă doar un lucru frumos pentru cei care nu sunt implicaţi în această activitate, dar pentru producători un astfel de business însemnă cheltuieli semnificative. „Numai în iarnă am cheltuit 10.000 de lei pentru lemnele pe care le-am folosit să încălzesc solarul îngropat“, ne-a spus Marin Dumbravă.
Mihaela Buligoanea aduce Legume Fericite în casele bucureştenilor
Mihaela Buligoanea, 39 de ani, conduce împreună cu familia sa o fermă unde creşte peste 50 de sortimente de legume, de la castraveţi, roşii şi rădăcinoase, până la plante aromatice, precum salvie şi tarhon, iar în sezon au început să livreze şi fructe: mere, caise şi căpşuni. De circa doi ani şi jumătate, ferma din Dâmboviţa, Tărtăşeşti, este locul de unde pleacă în medie 70 de comenzi pe săptămână. „Un coş cu legume şi fructe pentru o săptămână costă în jur de 120-130 de lei“, ne-a spus Buligoanea. Ea precizează că onorează doar comenzi pe care le livrează la domiciliu, iar vinerea clienţii îşi pot ridica legumele comandate prin intermediul site-ului legumefericite.ro.
Andrei şi Matei pregătesc coşul cu legume
De patru ani Andrei Barbu, 31 de ani, şi Matei Dumitrescu, 34 de ani, livrează legume şi fructe proaspete bucureştenilor care fac comenzi pe siteul coşulculegume.ro. „Livrăm fructe pe care le creştem la ferma din Valea Măcrişului, Ialomiţa, ce se întinde pe o suprafaţă de 1,5 hectare. Dar mai vindem şi legume de la alte ferme partenere“, ne-a spus Andrei Barbu. Cei doi îşi propun să vândă în acest an circa 75.000 de „elemente de vânzare“. „Un element de vânzare poate însemna de la o legătura de pătrunjel, până la câteva kilograme de cartofi“, a adăugat Barbu. Tânărul ne-a mai spus că, într-o săptămână, pe site se primesc 60 de comenzi, iar coşul mediu cu legume ajunge la o valoare de 80 de lei. Cifra de afaceri a acestui business a ajuns la 70.000 de euro în 2013. „Noi am ajuns o anumită profitabilitate, dar pentru a ajunge aici ai nevoie de multe investiţii. În ultimii ani am investit 80.000 de euro în utilaje, construcţii, sisteme de irigaţii“, a completat Barbu. Potrivit lui, piaţa s-a aglomerat şi a scăzut puterea de cumpărare, dar cererile în creştere din mediul online îi motivează să meargă mai departe.