"În conformitate cu prevederile legale aplicabile, nivelul cotei anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile a fost stabilit în baza scenariilor transmise de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Astfel, pentru anul viitor, cota obligatorie este de 12,15% din consumul final brut de energie electrică", se arată într-un comunicat al instituţiei transmis, luni.
În Nota de fundamentare a proiectului se menţionează că, în cazul în care se iau în calcul acordurile pentru exceptare emise până în prezent şi cele estimate până la finele lui 2015, impactul certificatelor verzi în factura consumatorului final de energie electrică va fi de circa 43 lei/MWh.
Până la sfârşitul lunii august 2015 au fost emise 27 de acorduri de exceptare cărora le corespunde o cantitate de energie electrică de circa 6.000 de GWh, iar până la finele anului s-ar putea ajunge la circa 8.000 GWh energie exceptată.
"Astfel, menţinerea unui nivel de suportabilitate a schemei de promovare pentru energia din surse regenerabile la nivelul consumatorilor finali este dificil de pus în aplicare având în vedere emiterea acordurilor de exceptare în 2015, presiunea acestora fiind transferată către consumatorii finali neexceptaţi, respectiv populaţie şi IMM-uri. În aceste condiţii, în vederea respectării prevederilor legale în vigoare cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de promovare prin certificate verzi este de 12,15% pentru anul 2016", se arată în nota de fundamentare.
Reprezentanţii asociaţiilor din domeniu, afirmau, în iulie, că menţinerea cotei de certificate verzi la un nivel foarte mic pentru al treilea an consecutiv reprezintă o lovitură de graţie pentru o mare parte dintre producătorii de energie din surse regenerabile.
'Într-un prim demers comun de salvare a producătorilor din sectorul regenerabilelor, cele cinci asociaţii ce reprezintă industria energiei regenerabile reclamă, la unison, noua cotă anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie. Această cotă care beneficiază de sistemul de promovare cu certificate verzi a fost stabilită de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE, de 12,15% faţă de 17% cât era iniţial stabilit în Legea 220, în baza căreia toţi producătorii şi-au făcut planurile de afaceri. Menţinerea cotei la un nivel foarte mic pentru al treilea an la rând este lovitura de graţie pentru o mare parte dintre producătorii de energie din surse regenerabile', se arăta într-un comunicat al asociaţiilor.
.În 2015, cota anuală obligatorie de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie a fost redusă la 11,9% , faţă de 17% cât era stabilit în Legea 220, conform Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES.
Ministerul Energiei precizează că în perioada imediat următoare va organiza dezbateri cu reprezentanţii asociaţiilor de producători de energie, asociaţiilor de consumatori dar şi cu instituţii precum ANRE şi Consiliul Concurenţei.
Conform Directivei nr. 2009/28/CE privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, România are de îndeplinit ca obiectiv naţional pentru anul 2020 o pondere a energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie de 24%.
Transpunerea Directivei europene în legislaţia naţională s-a făcut prin Legea 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii de energie din surse regenerabile.
Ministerul Energiei a lansat, luni, în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea cotei anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie, care beneficiază de promovare prin certificate verzi, pentru anul 2016.AGERPRES