„Guvernul se uită momentan la modelul Marii Britanii conform căruia se aplică o cotă forfetară de TVA mai mică decât cota standard şi aceasta s-ar aplica la totalul cifrei de afaceri sau la totalul încasărilor, depinde de baza de impozitare pentru TVA selectată. Nu ne-ar interesa, în acest caz, deducerile, deci nu s-ar mai face diferenţa între TVA deductibilă şi TVA colectată. Ne-ar interesa doar TVA colectată. Cota forfetară ar trebui să difere în funcţie de sectorul de activitate, iar contribuabilii cărora ar trebui să li se aplice sunt cei foarte mici şi, pe modelul Marii Britanii, cu o cifră de afaceri sub 168.000 de lire, deci aproximativ de 150.000 de euroŢ, spus Oancea.
Potrivit acesteia, ca avantaj, contribuabilii foarte mici nu ar mai trebui să mai ţină evidenţa TVA, iar în decont s-ar raporta doar cifra de afaceri sau încasările şi TVA colectată care este şi de plată.
„Ca dezavantaje, baza de impozitare ar cuprinde şi operaţiunile scutite, ceea ce înseamnă că firmele care realizează operaţiuni scutite de drept de deducere ar ajunge să plătească mai mult la acest sistem decât în sistemul de TVA clasic. Avem şi excepţii de la aplicarea acestui sistem forfetar, anume achiziţiile de bunuri de capital şi achiziţiile de bunuri şi servicii intracomunitare”, a mai spus oficialul Baker Tilly.
Sursa: Agerpres