UPDATE: Reacția Euroins
„Clienții Euroins România au la dispoziție sute de service-uri auto și o aplicație 100% digitală pentru constatarea daunelor
Bucureşti, 11 Noiembrie 2020 – Euroins România reiterează eforturile depuse pentru a scurta procesul de aprobare și rambursare a despăgubirilor, de eliminare a birocrației, de scădere a timpilor de constatare și plată a daunelor. Cel mai bun exemplu prin care dovedim interesul real pentru confortul clienților și îmbunătățirea procedurilor interne este aplicația online de constatare a daunelor – disponibilă la https://dauneonline.euroins.ro. În contextul epidemiei de Covid-19, aplicația 100% digitală este o alternativă la deplasarea la centrele de daună ale companiei.
În plus, Euroins România Asigurare Reasigurare SA a încheiat deja parteneriate pe termen lung, la nivel național, cu o serie de service-uri auto independente, dar și cu peste 70 de service-uri auto de marcă, numărul total de unități reparatoare pe teritoriul României ajungând la peste 300. Astfel, asigurații Euroins au acces în timp scurt la reparații de cea mai bună calitate.
Euroins Romania rămâne deschisă acordurilor cu toate societăţile comerciale specializate în reparaţii auto cu condiţia ca toate tarifele să poată fi agreate în concordanţă cu statisticile oficiale existente până la acest moment”, se arată într-o reacție Euroins remisă pe adresa redacției.
Știre inițială
”Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) COTAR a depus cerere pentru a organiza un miting de protest în fața sediului firmei de asigurari EUROINS, în Pipera, pe 18 noiembrie a.c. Cererea a fost respinsă de Primăria Voluntari, pe motiv de pandemie. Pentru a ne putea apăra dreptul de a nu plăti reparațiile autovehiculelor din banii noștri, vom refuza să mai primim mașinile la service, în baza miilor de devize care nu sunt plătite.”, se arată în comunicat.
75% din piața RCA din România
Această industrie este pusă pe butuci, din cauza dezinteresului instituțiilor acestei țări de a interveni și de a lua măsuri ferme și eficiente față de cele două firme de asigurări rău platnice. Două societăți de asigurări au ajuns, din vina Consiliului Concurenței, să dețină 75% din piața RCA din România, și să dirijeze tot ce se întâmplă pe această piață, inclusiv la nivel de legislație, în favoarea lor.
„Ar trebui să nu mai primim mașini la reparat, de la acești rău platnici, să vedem ce vor face, când mii de oameni se vor îndrepta direct împotriva lor. Nu suntem obțigați să prestăm servicii în folosul comunității, pe banii noștri, în timp ce contractele nu sunt respectate. Analizăm, acum, la nivelul patronatului, forma de protest care va fi adoptată ”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.
3.000 de persoane ar fi participat la protest
La protest ar fi urmat să participe 3.000 de persoane, cu 1.000 de autovehicule, acuzând asiguratorul de practici abuzive. COTAR are înregistrate peste 1.300 de unități reparatoare afiliate, societăți care întâmpină mari probleme financiare, din cauza conduiței abuzive a societății Euroins Asigurări, societate care deține peste 32% din piața RCA din România.
Doar în primele 6 luni ale acestui an, societatea Euroins a înregistrat 11.225 de reclamatii, în creștere cu 199,57% față de numărul total înregistrat în semestrul I al anului 2019. Aproape 62% din totalul reclamațiilor pieței de asigurări din România au fost formulate la adresa firmei de asigurări Euroins, în primele 6 luni ale acestui an.
Peste 21 de mii de dosare de daună
”Euroins a avizat, în trimestrul II, un număr de 21.870 dosare de daună și a înregistrat un 4.834 reclamații, adică echivalentul reclamațiilor înregistrate de întreaga piață germană, în 13 ani. Atunci când aproape 1 din 4 păgubiți RCA ai acestei firme de asigurări se plâng Autorității de Supraveghere Financiară de faptul că întâmpină probleme cu plata despăgubirii din partea firmei Euroins, atunci este clar că lucrurile sunt total scăpate de sub control și nu mai pot continua în această direcție, motiv pentru care dorim să tragem un semnal de alarmă public, astfel încât instituțiile statului român să intervină și să rezolve această situație, de urgență.
Până când se vor rezolva aceste probleme, am putea refuza să mai primim la service mașinile, pentru reparații.”, se mai arată în comunicat.