Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) şi Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002) renunță la proteste după discuția cu ministrul Finanțelor, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanțelor, transmis marți.
Astfel, potrivit comunicatului, ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a discutat astăzi, 28 septembrie 2021, cu reprezentanții organizaţiilor şi asociaţiilor patronale din domeniul transportului rutier, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) și Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002), despre regimul diurnei acordate șoferilor care efectuează transport în afara țării.
„Această situație se poate rezolva în Parlament ca urmare a unei inițiative legislative depuse deja, prin care se clarifică regimul fiscal aplicat diurnelor. Sunt convins că Parlamentul va trata cu celeritate această speță, pentru ca problema să fie rezolvată în cel mai scurt timp”, a declarat ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu.
Potrivit comunicatului venit de la minister, aceasta este a doua întâlnire a ministrului de Finanțe cu reprezentanții transportatorilor, prima fiind în data de 20 septembrie, cu liderii Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).
Apelul COTAR către Guvern
În luna august a acestui an, firmele autorizate anunțau că vor intra în faliment, împinse chiar de către Guvernul României, susţineau atunci reprezentanţii COTAR, care solicitau sprijinul cetățenilor pentru salvarea transportului rutier de persoane din ţara noastră.
„Politizarea excesivă a instituțiilor publice a slăbit capacitatea de reacție a acestora și a favorizat dezvoltarea corupției. Multe dintre societățile comerciale afiliate COTAR au ajuns în pragul colapsului financiar, din cauza nefuncționării instituțiilor publice din România”, se arata atunci într-un comunicat de presă al COTAR.
Vasile Ștefănescu, Președinte COTAR: “Fără integritate în instituțiile publice, România nu se poate dezvolta și va rămane în permanență „oaia neagră a Europei”, cu „ajutorul” Guvernului. Asistăm chiar acum la o disoluție a autorității instituțiilor românești fără precedent în ultimii 30 de ani. Ne întrebăm ce se întâmplă cu taxele și impozitele plătite de noi, societățile comerciale. Doar din domeniul transporturilor de marfa si persoane, activitati conexe (unităţi reparatoare, staţii ITP, şcoli de conducere,etc) , contribuția este de peste 18% la Produsul Intern Brut al României.”, a spus Ștefănescu în luna august.