Cotaţiile acţiunilor listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-au apreciat luni în medie cu 1,20%, evoluţie măsurată de indicele compozit BET-C, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor a urcat cu 0,73%.
Pe piaţa principală a BVB – Regular – au fost realizate tranzacţii cu acţiunile emise de 54 de companii, din care 29 au înregistrat creşteri ale cotaţiilor, nouă au stagnat, iar 15 au scăzut.
Valoarea tranzacţiilor la BVB s-a cifrat la 7,55 milioane de euro (31,23 milioane de lei), iar pe RASDAQ la 165.104 euro.
Indicele BET, ce reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni listate, a înregistrat o apreciere de 1,05%, indicele blue-chip extins BET-XT al celor mai lichide 25 de companii s-a apreciat cu 1,15%, iar indicele BET-NG al companiilor din sectorul de energie şi utilităţi a consemnat o apreciere de 2,41%.
Cele mai lichide titluri au fost Fondul Proprietatea, cu tranzacţii de 13,92 milioane de lei, BRD – 2,53 milioane lei, Oltchim – 2,52 milioane lei, Banca Transilvania – 647.242 lei şi Rompetrol Rafinare – 475.906 lei.
SURSA: Agerpres