Bursa a încheiat o nouă ședință de scăderi ușoare pe principalii indici, pe fondul unei lichidități în creștere față de ieri. Valoarea tranzacțiilor încheiat astăzi, marți, s-a ridicat la 8,85 milioane euro.
Lichiditatea zilnică aproape s-a dublat față de ieri, în timp ce scăderile pe principalii indici au fost mai mici. Indicele BET a coborât 0,9% până la 5.943 puncte, indicele compozit BET-C s-a depreciat cu 0,96% până la 3.549 puncte, iar indicele SIFurilor BET-FI a scăzut cu 1,44% până la 26,576 puncte.
Fondul Proprietatea a rămas în topul preferințelor, cu o valoare totală a trasferurilor de 16,7 milioane lei, însă scăderea cotației a fost ceva mai mare decât ieri, ajungând până la 0,5990 lei pe acțiune, adică -1,16%.
Scăderea de la BVB se înscrie în linia piețelor internaționale, unde corecția negativă continuă. Indicele britanic FTSE 100 a pierdut 0,98% până la această oră, DAXul german a coborât 1,23%, iar NIKKEI-ul japonez s-a depreciat cu 1,69%.
Moneda națională a evoluat invers față de ieri, adică s-a depreciat în fața euro. Cursul oficial stabilit de BNR a ajuns la 4,1152 lei pe euro, iar pe piașa valutară interbancară a oscilat între 4,115 lei pe euro și 4,118 lei pe euro. Valutele din economii emergente, așa cum este și leul, au pierdut din valoare ca urmare a unui nou val de aversiune la risc a investitorilor, cauzat de amplificarea crizei nucleare din Japonia.