Cotațiile ROBOR marți, 9 mai 2023. Indicii ROBOR continuă să scadă

facturi

SURSA FOTO: Dreamstime

Cotațiile ROBOR marți, 9 mai 2023. Banca Națională a României (BNR) a emis ultimele date despre cotațiile ROBOR. Iată ce trebuie să știe românii care au rate bancare.

Cotațiile ROBOR marți, 9 mai 2023. Indicii ROBOR continuă să scadă

Banca Națională a României (BNR) a emis marți, 9 mai 2023, ultimele date privind cotațiile ROBOR, urmărite de românii care au rate bancare.

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a scăzut la 6.65% de la 6.66%.

Indicele ROBOR la șase luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a rămas la 6.79%.

Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a scăzut la 7.02% de la 7.03%.

Indicele ROBOR a scăzut, miercurea trecută, la 6,68% pe an

Vă amintim că miercurea trecută, 3 mai 2023, indicele ROBOR la trei luni a scăzut la 6,68% pe an. La începutul anului 2022, indicele ROBOR la trei luni era 3,02% pe an, iar la începutul anului 2023 urcase la 7,56%.

Indicele ROBOR la șase luni a coborât la 6,82% de la 6,84% pe an, cât era anterior, iar indicele ROBOR la 12 luni a scăzut la 7,06% de la 7,08% pe an, conform sursei citate anterior.

Ce s-a întâmplat cu indicele IRCC?

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,98% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 5,71%.

În mai 2019, a intrat în vigoare acea Ordonanță de Urgență (OUG), care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă și a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Cine a ales IRCC a făcut economii

Potrivit Ziarului Financiar, românii care aveau credite ipotecare legate de ROBOR și s-au mutat pe IRCC încă din iulie 2021, au economisit din diferenţa ratelor legate de cei doi indici aproximativ 8.800 lei în cazul unui credit ipotecare de 250.000 lei, pe o perioadă de 30 de ani.

La creditele ipotecare legate de IRCC, deşi ratele au crescut, nivelul s-a menţinut la un nivel simţitor mai mic, faţă de ratele legate de ROBOR, în timp ce nivelul indicelui IRCC nu a depăşit 6%.