Cotațiile ROBOR pentru miercuri, 21 decembrie 2022. Date oficiale de la BNR
Banca Națională a României (BNR) a transmis ultimele cotații ROBOR pentru ziua de miercuri, 21 decembrie 2022.
Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a rămas la 7,63%, valoare înregistrată şi în şedinţa precedentă, potrivit datelor transmise de către BNR.
Indicele ROBOR la șase luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7.87%, ultima dată fiind 7,86%.
Indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a rămas la 8.10%, valoare înregistrată şi în şedinţa precedentă.
Influența ROBOR asupra creditelor românilor
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei. Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori, dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a Băncii Naționale a României (BNR), lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.
Pentru creditele retail noi în lei din primăvara anului 2019 a fost introdusă o nouă referinţă – indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor – IRCC, care a înlocuit ROBOR.
Vă amintim că, recent, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României, a vorbit, pe larg, despre inflație și despre modul în care băncile centrale pot lupta împotriva ei. În opinia sa, inflația se va termina peste vreo doi ani.
„Atunci inflaţia ar trebui să ajungă în matca ei de 2%. 2% consideră toată lumea noastră, din America şi până în Japonia, că ar fi inflaţia ideală.(…) Şi la această oră, băncile centrale sunt singurele care pot să lupte eficient cu inflaţia, având această armă urâtă de toată lumea: dobânda de politică monetară”, a explicat Adrian Vasilescu.
Acesta a arătat că în 2020, lună de lună, din ianuarie şi până în decembrie, România a avut constant, în tabloul european al celor 27 de state membre UE, „absolut cea mai bună poziţie”. El a amintit că finalul a fost în decembrie 2020, când inflaţia în România a fost 2,06%, practic 2%.
„Nimeni din tabloul celor 27 de ţări nu a mai avut nici măcar pe aproape o inflaţie de… Au fost, de fapt, 2 categorii: mai sus decât noi şi mai jos decât noi. Noi fiind pe linia de echilibru, repet, cu cea mai bună inflaţie. Deasupra, erau cu inflaţii mai mari decât noi, adică intrând în zona galopului inflaţiei, cam toate ţările din jur, şi Cehia, şi Polonia, şi Ungaria, şi Bulgaria, şi Slovacia şi ţările baltice. Şi acestea sunt şi acum”, a menționat reprezentantul BNR.