Country clubul, din Scoția în România. O istorie cu un numitor comun: networking-ul

Când spui „country club”, gândul pleacă rapid către Statele Unite și vedetele de la Hollywood care își petrec timpul liber în astfel de locații. Cu toate acestea, începutul country club-urilor nu este legat de America, ci de tărâmul legendar al Scoţiei şi de pasiunea pentru golf a scoţienilor, sport pe care îl practică încă din secolul al XV-lea.

The Royal Burgess Golfing Society din Edinburgh este considerat cel mai vechi club de profil, ce datează din 1735, primele referiri despre această asociaţie fiind publicate 100 de ani mai târziu, în Almanahul Edinburgh.
Country club-urile au fost înființate din dorinţa de a socializa cu oamenii care au aceleaşi pasiuni, interese şi educaţie şi mizează în continuare pe coeziunea şi pe înţelegerea mutuală a persoanelor din interior. Ele sunt considerate, în general, locurile cele mai potrivite pentru a socializa cu oamenii cu un statut impunător. Acesta este şi motivul pentru care regulile nu sunt niciodată încălcate, atunci când vine vorba de procedura de acces într-o astfel de comunitate, în unele cazuri existând refuzuri ferme şi liste de aşteptare care se întind pe mulţi ani.
Şi pentru că în interiorul country club-urilor se întemeiază unele dintre cele mai puternice prietenii, Houston Country Club (1908) din Texas este locul unde fostul preşedinte american George H.W. Bush i-a întâlnit pe James A. Baker şi Robert Mosbacher în timpul unei partide de tenis. În 1970, prietenia dintre Bush şi Baker a progresat atât de mult, încât aceştia au câştigat turneul de dublu la tenis al Houston Country Club, iar Baker a fost numit secretar de stat în mandatul administraţiei Bush.
Aşadar, conceptul de country club se bucură de succes în Statele Unite, la mai mult de 120 de ani de la apariţia acestor asociaţii, tocmai pentru sentimentul de apartenenţă şi distincție pe care îl transmite membrilor. Din toamnă, România se aliniază acestor standarde prin inaugurarea Stejarii Country Club, un complex unic în țara noastră ca suprafață și concept.
Stejarii Country Club, dezvoltat pe o suprafață de aproximativ 22.000 mp, îmbină facilităţi dintre cele mai diverse, printre care terenuri de tenis și squash, terenuri de padel (în premieră în București), piscine, săli de fitness, aerobic și wellness, pistă de jogging, pereţi de căţărare, precum și un centru SPA, toate acestea în inima pădurii Băneasa, lângă un driving range de golf, o gradiniță și un restaurant. Stejarii Country Club este complexul unde membrii se vor putea bucura de timpul petrecut alături de prieteni şi parteneri de business, dar şi de familie, beneficiind de activităţi de relaxare şi agrement într-un cadru natural impresionant.
Pentru mai multe informații despre Stejarii Country Club, accesați site-ul www.stejariicountryclub.ro