Pandemia de Covid-19 a făcut ravagii la nivel mondial atât din punct de vedere economic cât și sanitar. În acest context, fiecare țară europeană a introdus restricții pentru a limita răspândirea virusului. Ce se va întâmpla însă după vaccinare?
Covid-19 a lovit Europa mai mult decât s-ar fi așteptat oricine. În acest context, potrivit Le Figaro, a fost adoptată o nouă cartografiere a zonelor celor mai afectate de virus și restricții mai stricte de trafic pentru aceste regiuni.
Vineri, 29 ianuarie, ambasadorii statelor membre UE au aprobat o propunere a Comisiei Europene care prevede o nouă cartografiere a zonelor celor mai afectate de virus și restricții mai stricte de circulație pentru aceste regiuni, a precizat executivul european.
În faţa amenințării reprezentate de noua variantă a coronavirusului, Comisia a prezentat luni aceste recomandări – neobligatorii – care vizează „descurajarea puternică a călătoriilor neesențiale, evitând totodată închiderea frontierelor sau interdicțiile generale de călătorie”.
Aceste recomandări prevăd adăugarea unei noi categorii de zone pe harta europeană a sănătății publicată în fiecare săptămână de către agenția responsabilă cu monitorizarea epidemiei, ECDC.
Aceste zone „roșu închis” corespund celor în care rata de incidență a Covid-19 este mai mare sau egală cu 500 de cazuri la 100.000 de locuitori pe parcursul a 14 zile.
Pentru aceste zone cu cel mai mare risc ar trebui să se aplice teste și carantină, chiar și în cazul călătoriilor esențiale. Totuşi, sunt prevăzute anumite excepţii pentru locuitorii din zonele de frontieră și pentru lucrătorii din sectorul transporturilor.
Pandemia de Covid-19 în Europa
Potrivit unei hărți preliminare a ECDC văzută de AFP joi, paisprezece țări din UE au cel puțin o regiune clasificată ca fiind „roșu închis”.
Comisia încearcă să coordoneze măsurile statelor membre, preocupate să evite o repetare a scenariului din primăvara trecută, când închiderile în cascadă ale frontierelor au provocat haos în circulația persoanelor și a mărfurilor în interiorul UE și al spațiului Schengen.
Portugalia, țara care deține președinția semestrială a UE, a declarat în cadrul ședinței ambasadorilor că sunt posibile măsuri naționale suplimentare, a indicat o sursă diplomatică.
Această țară, în care explodează contaminările, a decis ea însăși, joi, să interzică călătoriile neesențiale în străinătate timp de două săptămâni. Belgia a luat o măsură identică de miercuri, până la 1 martie.
La rândul său, Germania are în vedere o reducere drastică a traficului aerian cu țările pe care le consideră a fi cele mai afectate de noile variante ale coronavirusului, printre care se numără şi Portugalia.
Comisarul european pentru Justiție, belgianul Didier Reynders, întrebat vineri despre măsura luată de țara sa, a estimat că faptul că se aplică în general, fără a ține cont de situația sanitară a zonei de provenienţă sau de destinație, „nu este în conformitate” cu recomandările.
„Ne-am dori ca această măsură să nu fie extinsă și mai ales dacă se iau măsuri, acestea să se încadreze mai bine în recomandări”, a declarat el la postul de radio La Première (RTBF).