Marea Britanie s-a transformat într-un focar de infecții cu Sars-CoV-2. Marți, au fost înregistrate 59.610 de persoane infectate. Cazurile înregistrate într-o singură zi ating un număr record, care depășește numărul cazurilor din ianuarie 2021.

În prezent, sistemul medical din Regatul Unit al Marii Britanii este suprasolicitat de pacienții infectați cu Omicron, potrivit premierului britanic Boris Johnson.

Marea Britanie, focar de infecții cu Covid-19

Numărul actual al contaminărilor cu Sars-CoV-2 este al cincilea ca mărime de la declanşarea epidemiei în martie 2020. Conform informațiilor oficiale, au fost înregistrate 150 de pierderi umane într-un interval de 28 de zile. Deja numărul pacienţilor internaţi între 4 şi 10 decembrie a crescut cu 10% comparativ cu săptămâna trecută, fiind spitalizate 5.925 de persoane, potrivit Reuters.

De asemenea, autorităţile britanice au revizuit condiţiile de intrare în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în contextul pandemiei de COVID-19, dar și a noii tulpini Omicron.

Noi restricții anti-Covid în Marea Britanie

MAE anunță că începând cu data de 7 decembrie, ora 4,00 GMT (6,00, ora României), toate persoanele, inclusiv cele vaccinate cu schemă completă, care intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul britanic certificatul care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de sosire.

Începând de marţi, intrarea în Regatul Unit va fi permisă cu respectarea mai multor condiţii. Printre aceste se numără:

– completarea, în prealabil (cu maximum 48 de ore înainte de sosire), a Formularului de Localizare (Passenger Locator Form), disponibil la: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk;

– prezentarea, la intrarea pe teritoriul britanic, a unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de călătorie.

Ce reguli se aplică în cazul persoanelor vaccinate

În ceea ce privește situața persoanelor vaccinate, MAE precizează că aceste trebuie să efectueze un test tip PCR în ziua a doua de la sosire şi autoizolarea la domiciliu până la primirea rezultatului testului. În cazul în care testul va fi pozitiv, persoana respectivă va trebui să continue autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile.

Pe de altă parte, în cazul unui rezultat negativ, se încheie perioada de izolare. Sursa citată mai precizează că în categoria persoanelor vaccinate sunt incluse persoanele cărora le-a fost administrată schema completă de vaccinare (două doze – pentru vaccinurile care prevăd administrarea a două doze – sau o singură doză pentru cele care prevăd administrarea unei singure doze – de exemplu Johnson/Janssen) şi în cazul cărora au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea ultimei doze.