Blocajul provocat de covid-19 asupra industriei Chinei este o realitate. Wuhan, un important centru industrial, era blocat la începutul lunii martie 2020, potrivit publicației NationalInterest.
Multe fabrici s-au oprit, cu efecte majore asupra aprovizionării cu bunuri în întreaga lume. În ciuda faptului că Beijingul a trecut sub tăcere informațiile despre efectele covid-19 asupra a industriei militare chineze, au apărut unele informații.
Se pare că efectele asupra industriei militare s-au diminuat, existînd informații despre reluarea producției anumitor articole. În februarie, Shenyang Aircraft Corporation a anunțat că va relua producția de avioane de luptătă J-15 după o scurtă pauză.
De asemenea, și alte firme din industria aeronautică au reluat producția completă. În alte sectoare majore, cum ar fi construcția navală, s-au depus eforturi pentru a relua producția în ritm complet. Inclusiv utilizarea forței de muncă de rezervă pentru înlocuirea celor bolnavi.
Rămâne însă problema Wuhan, unde încă lucrurile sunt blocate. Wuhan găzduiește multe firme legate de industria de apărare chineză, făcând parte din „Optics Valley” a Chinei, destinată echipamentelor electro-optice.
În ciuda faptului că nu se află pe coastă, Wuhan găzduiește, de asemenea, multe firme și institute de inginerie navală. Declarațiile analiștilor chinezi sugerează că munca ar fi foarte puțin afectată, deoarece niciunul dintre angajații instituțiilor militare din Wuhan nu ar fi infectat.
Însă chinezii recunosc că blocarea ar putea afecta productivitatea și a riscurile de securitate, pe măsură numărul lucrătorilor care lucrează de acasă cu informații sensibile a crescut.
În plus, se sugerează că lanțul de aprovizionare al industriei militare a Chinei este izolat de cel folosit pentru aprovizionarea fabricilor care produc mărfuri pentru export.
Dar informațiile despre reluarea activității industriei civile din Wuhan nu sunt optimiste, susținâându-se că materialele pot fi epuizate, deoarece alte sectoare ale economiei chineze sunt în continuare perturbate.
Autoritățile chineze par să fie conștiente de acest lucru și au făcut unele presiuni pentru a relua producția de jos în sus în industriile militare.
Un articol din South China Morning Post întărește acest lucru, precizînd: „Alte întreprinderi de stat, cum ar fi uzinele siderurgice, și-au reluat producția. Este imposibil ca industria aeronavală să încetinească producția odată ce cuptoarele de tratare termică sunt pornite”.
Încă nu se știe dacă revenirea la normele din industria militară va stimula restul economiei Chinei.
În timp ce Wuhan și-a câștigat notorietatea ca epicentru al pandemiei de coronavirus, experții au declarat că Hubei va rămâne o mare putere economică datorită industriilor sale de apărare și a reputației sale de leagăn al construcției navale chineze.
Dacă Wuhanul modern este un port-cheie pe râul Yangtze, cu acces la zeci de lacuri bogate în resurse, orașul a fost un nod al transportului, în centrul Chinei, de secole. Astăzi, căile ferate, serviciile aeriene și sistemele de căi navigabile conectează nouă provincii de pe continent.