Coronavirusul face ravagii în China, potrivit ultimelor date anunțate miercuri. Țara condusă de Xi Jinping a înregistrat pentru prima oară peste 20.000 de infectări în doar 24 de ore.
COVID face ravagii în China! Peste 20.000 de infectări în 24 de ore
Miercuri, China a raportat un număr de record de infectări cu coronavirus – peste 20.000 de cazuri în ultimele 24 de ore. Cele mai multe cazuri au fost descoperite în Shanghai, scrie France Presse, carea adaugă că aici va fi deschis un spital campanie cu 40.000 de locuri.
Chiar dacă țara lui Xi Jinping a reușit să controleze pandemia de coronavirus prin strategia ”Zero COVID”, tulpina Omicron a făcut ravagii în țara asiatică. Bilanțurile publicate în urma apariției acestei tulpini arată infectări zilnice mai mari decât cele anunțate în timpul primului val al pandemiei.
Chiar dacă raportul de miercuri prezintă un număr mai mici de cazuri față de alte țări, pe plan local numărul de infectări este extrem de mare.
Duminica trecută, raportul arăta că infectările cu coronavirus au trecut pragul de 10.000. Cu toate acestea, Ministerul chinez al Sănătății informează că nu a fost înregistrat niciun deces. De asemenea, ultimele două decese asociate acestui virus au fost înregistrate la jumătatea lunii martie.
Shanghai este în lockdown
Presa internațională relatează că Shanghai se află în lockdown aproape total încă de săptămâna trecută, în timp ce peste 80% dintre noile cazuri au fost descoperite aici.
O agenție de presă din China a anunțat că autoritățile locale vor transforma un uriaş parc expoziţional într-un spital de campanie cu 40.000 de locuri.
Deşi majoritatea covârşitoare a cazurilor de COVID-19 detectate în Shanghai sunt asimptomatice, toate persoanele testate pozitiv, inclusiv copiii, sunt plasate în izolare în centre special amenajate.
Această politică a fost contestată pe reţelele de socializare, întrucât copiii, inclusiv bebeluşii, sunt separaţi de părinţii lor dacă prezintă un rezultat pozitiv la un test anti-COVID-19 chiar şi atunci când rezultatele părinţilor lor sunt negative.
În Suzhou, un oraş situat la 70 de kilometri de Shanghai, autorităţile sanitare au anunţat weekendul trecut că au descoperit o mutaţie a variantei Omicron până atunci necunoscută şi care nu a fost inclusă în bazele de date naţionale şi internaţionale.