Un bilanț alcătuit de agenția de presă Reuters arată că numărul cazurilor de COVID-19 la nivel global a depășit în ziua de joi, 14 aprilie, pragul de 500 de milioane. Creșterea a fost înregistrată în contextul în care subvarianta BA.2 a Omicron a dus la un nou val de infectări.
COVID începe să revină? Numărul cazurilor la nivel global a depășit pragul de 500 de milioane
Potrivit articolului realizat de Reuters, revenirea recentă a pandemiei în China și UE este atribuită transmiterii accelerate a BA.2, o subvariantă mai dificil de depistat a Omicron. La rândul său, Coreea de Sud înregistrează cel mai mare număr zilnic mediu de cazuri noi, raportând peste 182.000 de noi infectări zilnic.
Trebuie menționat că numărul cazurilor noi este în creştere în 20 din peste 240 de ţări şi teritorii monitorizare, inclusiv Taiwan, Thailanda şi Bhutan. Shanghai se confruntă cu cel mai grav focar de COVID-19, raportând aproape 25.000 de noi cazuri locale.
„Prevenirea şi controlul epidemiei din Shanghai se află în stadiul cel mai dificil şi mai critic”, a declarat Wu Qianyu, un oficial din cadrul comisiei sanitare municipale, în cadrul unei conferinţe de presă. Amintim că politica de carantină a oraşului este criticată pentru separarea copiilor de părinţi şi amestecarea cazurilor asimptomatice cu cele care prezintă simptome.
Unele ţări europene se confruntă în prezent cu o creştere uşoară
De asemenea, unele ţări europene se confruntă în prezent cu o creştere uşoară în ceea ce priveşte numărul de cazuri sau chiar cu o scădere, dar în regiune au fost raportate în continuare peste un milion de cazuri la fiecare două zile, conform sursei menționate.
În Germania, media pe şapte zile a numărului de noi infectări a scăzut şi este în prezent la 59% faţă de vârful precedent de la finalul lunii martie. Numărul cazurilor noi este de asemenea în scădere în Regatul Unit şi Italia, în timp ce în Franţa se menţine constant.
În general, cazurile de COVID-19 din SUA s-au redus accentuat după ce au atins niveluri record în ianuarie, dar resurgenţa infectărilor în regiuni din Asia şi Europa a stârnit temeri că un alt val ar putea urma în Statele Unite.
Agenţia naţională de sănătate publică din SUA a informat la începutul acestei săptămâni că subvarianta BA.2 a Omicron este responsabilă pentru aproape trei din fiecare patru variante de coronavirus de pe teritoriul ţării.
Varianta BA.2 reprezintă în prezent circa 86% din toate cazurile secvenţiate la nivel global, potrivit informațiilor transmise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Se ştie că aceasta este mai transmisibilă decât subvariantele BA.1 şi BA.1.1 ale Omicron.
Chiar și așa, datele disponibile până în momentul de față sugerează că BA.2 nu are o probabilitate mai mare de a cauza forme severe de boală. Oamenii de ştiinţă subliniază în continuare faptul că vaccinurile sunt critice pentru a evita devastarea pe care o poate cauza virusul.