Tensiune maximă în Guvern. Un ministru super important are COVID. Anunțul a fost făcut chiar de el pe pagina sa de Facebook. Acesta a declarat că este pentru a doua oară când este lovit de temutul virus. Potrivit informațiilor furnizate, membrul Executivului se află de miercuri în izolare. Despre cine este vorba?
COVID lovește din nou în Guvern. Ministrul Vasile Dîncu a anunțat că a fost infectat cu temutul virus. Acesta e declarat că este pentru a doua oară când este depistat pozitiv, dar că se simte bine.
„Se spune că marile întâlniri ale vieții sunt cele neplanificate. Nu se aplică, însă, tuturor întâlnirilor, cu atât mai puțin celor pe care le avem cu virusul care ne bântuie viețile de aproape 2 ani.
L-am întâlnit, ieri, pentru a doua oară, dar nici de data aceasta nu m-a impresionat. Sper, așadar, că aceasta va fi ultima noastră întâlnire.
Începând de miercuri sunt în izolare. Îmi exercit toate îndatoririle profesionale de la distanță, am suspendat doar întâlnirile față în față și audiențele.
Nu am simptome, mă simt foarte bine și sunt nerăbdător să revin alături de colegii mei din Ministerul Apărării Naționale și din Guvernul României.
Să ne revedem sănătoși!”, a scris Vasile Dîncu pe pagina sa de Facebook.
Un alt ministru a fost lovit de COVID
Pe 26 ianuarie, un alt membru al Guvernului a spus că are COVID. Este vorba de ministrul Energiei, Virgil Popescu. Acesta s-a reinfectat cu temutul virus. Ministrul a fost depistat pozitiv la testul de coronavirus. Virgil Popescu nu este la prima sa infectare. În noiembrie 2020 el a avut Covid-19. Atunci, acesta nu a necesitat spitalizare, având o formă ușoară a bolii.
Ministrul Economiei a povestit, pe pagina sa de Facebook, că a decis să facă testul anti-COVID după ce a observat că nu se simte foarte bine. În prima fază a optat pentru un test rapid. După ce a văzut că rezultatul îi este pozitiv, a merg și la PCR. Și acesta din urmă i-a confirmat că este infectat cu temutul virus. În clipa de fază, ministrul se află în izolare și urmează indicațiile medicilor.
Detaliile oferite de Virgil Popescu
„De dimineață nu m-am simțit foarte bine, așa că am decis să fac un test rapid. Rezultatul a fost pozitiv. În urmă cu câteva minute am primit și rezultatele la testul RT-PCR, care a confirmat că sunt infectat cu COVID – 19. Am o formă ușoară, sunt izolat la domiciliu și iau tratamentul prescris de medici. Am făcut mai multe teste în ultima perioadă, ieri am avut test negativ”, a scris, ministrul Energiei, pe pagina sa de Facebook.
În finalul mesajului său, reprezentantul Guvernului a transmis multă sănătate românilor și le-a spus să fie atenți și să păstreze măsurile de siguranță.